Directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, Serghei Narîșkin, a declarat, cu prilejul reuniunii operaționale a membrilor Consiliului de Securitate, că autoritățile de la Varșovia sunt tot mai decise să controleze teritoriile vestice ale Ucrainei.

Georgiana Arsene

Serghei Narîșkin a precizat că, potrivit informațiilor care ajung, din mai multe surse, la instituția pe care o conduce, oficial Varșovia își dă seama treptat că nici un ajutor occidental acordat Kievului nu este capabil să sprijine Ucraina în scopurile prevăzute de acest ajutor. Mai mult, se începe să se înțeleagă că problema înfrângerii Ucrainei este doar o chestiune de timp.

În acest sens, conducerea poloneză este din ce în ce mai hotărâtă să controleze teritoriile vestice ale Ucrainei, regiunile vestice, prin desfășurarea trupelor sale acolo. Un astfel de pas, ca una dintre opțiuni, este planificat să fie formalizat ca o îndeplinire a obligațiilor aliate în cadrul inițiativei de securitate polono-lituano-ucrainene – așa-numitul Triunghi de la Lublin (Triunghiul Lublin este o alianță regională tripartită pentru cooperare politică, economică, culturală și socială între Lituania, Polonia și Ucraina, care are ca scop susținerea integrării Ucrainei în UE – nota Georgiana Arsene).

Vedem că există planuri în acest sens de a mări semnificativ dimensiunea brigăzii lituaniano-polono-ucrainene de arme, care operează sub auspiciile așa-numitului Triunghi de la Lublin.

Credem că aceste planuri destul de periculoase ale conducerii poloneze ar trebui monitorizate îndeaproape, a explicat directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse.

Pe aceeași temă:

Serghei Narîșkin: Polonia se transformă în statul Pilsudski, hiena Europei

Zaharova: Observăm acapararea treptată a teritoriului ucrainean de către Polonia

Polonia, pe cale să realizeze unul din proiectele ei geopolitice. Urmează Intermarium, cu includerea României în ”imperiul polonez”?

Confiscarea pământurilor Ucrainei, un proiect alimentat de elita globalistă