Celebru economist: ”Acesta este motivul pentru care Rusia investește puternic în parteneriatul asiatic”


Dan Diaconu susține că în apropierea României s-a petrecut un fenomen care a trecut neobservat, noi fiind absorbiți de non-subiecte. Economistul atrage atenția asupra faptului că urmează evoluții politico-economice radicale, că se prefigurează reașezări ale unor blocuri de putere și că noi ne aflăm din nou la graniță. 

Georgiana Arsene

Dan Diaconu subliniază că Rusia are doi centri gravitaționali: unul în Europa, iar celălalt în Asia. Mai mult, Rusia investește masiv în parteneriatul cu China. Ce se va întâmpla cu România în acest proces de reconfigurare a centrilor de putere mondială?

În timp ce noi ne tot amăgim cu non-subiecte, în apropierea noastră s-a petrecut un fenomen despre care n-am aflat la nivel oficial și pe care-l intuiam încă de acum câțiva ani. Comerțul Rusiei cu națiunile asiatice l-a depășit pe cel cu Uniunea Europeană. În timp ce progresiștii de pretutindeni se bat cu Rusia în războaie de carton, oficialii de la Moscova par a fi luat o decizie epocală pe care n-o putem înțelege decât dacă parcurgem materialele care stau la baza deciziilor politice pe termen lung de-acolo.

Înainte de a continua, vă voi indica să priviți Rusia așa cum este, nu cum ne-am obișnuit să o vedem de-a lungul timpului. Rusia nu este o țară europeană!Cu toate că are capitala la Moscova, țara are doi centri gravitaționali: unul în Europa, iar celălalt în Asia. De altfel, pe măsură ce centrul gravitațional al lumii se mută în Asia, Rusia își activează și ea celălalt centru de gravitație. Ne-am obișnuit cu „Rusia europeană” deoarece vectorul de forță al lumii a fost Europa. Iată motivul pentru care, până acum, Rusia a fost parte a istoriei europene. Începând însă de prin 1989, „atracția asiatică” a devenit din ce în ce mai mare, împingând țara către un alt destin.

Analiștii politico-militari de la Moscova consideră că Uniunea Europeană este o construcție incapabilă să răspundă provocărilor prezentului, motiv pentru care Rusia trebuie să se protejeze atât prin întărirea comerțului cu statele asiatice, cât și prin încheierea de parteneriate directe cu membrii Uniunii(vezi contractul cu Germania). De asemenea, Moscova consideră că dezechilibrele interne ale UE, accentuate de ideologia politică din ce în ce mai precară și fără sens, vor conduce la o implozie de proporții, care riscă să producă probleme extrem de grave atât membrilor, cât și națiunilor vecine. Acesta este motivul pentru care Rusia investește puternic în parteneriatul asiatic, o construcție în care China are un rol primar, dar care se dorește a fi o cooperare între membri perfect egali, un framework economic distribuit, fără a avea obligatoriu un centru. De altfel, tensiunile Rusia-China s-au estompat vizibil în ultima vreme, la fel ca și tensiunile politice dintre statele programate să fie parte a Noului Drum al Mătăsii.

O predicție pe care o fac rușii, în perspectiva dărâmării Uniunii Europene, este aceea că statele nordice vor rămâne tributare doctrinei „Atlanticiste”, în timp ce cele sudice vor adera la spațiul economic asiatic. Este cât se poate de clar că, într-o asemenea perspectivă, România va pica din nou prost, indiferent cum se vor așeza lucrurile. La cum se fac în prezent cărțile, vom rămâne în zona economică occidentală, fiind un fel de cap de pod al acesteia în Balcani. În scenariul actual, „culoarul de pătrundere” va fi format din Polonia, Ucraina și România. Este greu de crezut că Bulgaria va rămâne parte a alianței pentru a deschide atlantiștilor calea către a treia mare. Astfel, România va fi un fel de apendic la frontiera celor două imperii. Nici în cazul invers, în care am deveni parte a construcției asiatice nu avem mare lucru de câștigat. Țara va fi tot una a frontierei, adică un teren de confruntări deschise între cele două mari blocuri economico-militare.

La fel ca rușii, și noi avem o natură duală: dată fiind situarea noastră geografică la confluența lumilor, suntem atât occidentali, cât și orientali. Până acum, în istoria noastră, n-am făcut altceva decât să ne inhibăm una dintre laturi. Cât timp am fost parte a Orientului ne-am inhibat latura occidentală, iar de când am cotit-o în direcția opusă tot încercăm la modul păgubos să ne-o inhibăm pe cea orientală. Numai că, așa cum nu poți trăi bine fără jumătate din corp, la fel stau lucrurile și cu „apartenența” noastră care ne împinge la dezastru.

Doar atunci când ne vom accepta așa cu suntem, când vom înțelege că felul nostru de a fi ne face capabili să-i înțelegem și pe unii și pe ceilalți, abia atunci vom fi capabili să ne rupem de psihologia noastră de graniță și să creăm aici un centru care să nu fie parte a niciunei construcții, dar care să asigure confluența dintre spațiile care se ciocnesc aici.

Rețineți așadar că urmează evoluții politico-economice radicale, că se prefigurează reașezări ale unor blocuri de putere și că noi ne aflăm din nou la graniță. Mai mult, înțelegeți că în nicio tabără nu ne va fi bine deoarece aceasta implică inhibarea unei părți a noastre. Doar pe picioarele noastre putem reuși, dar asta pare aproape imposibil acum, când întreaga putere a țării e concentrată în mâinile unor paiațe infecte, a scris Dan Diaconu.

Rușii scriu istorie. Vot pentru modificarea Constituției Federației Ruse. Cum a decurs votul la București


Astăzi, Rusia scrie istorie. Dacă amendamentele vor fi adoptate, Rusia va fi primul stat din lume în care Dumnezeu este trecut în Constituție și în care familia este formată oficial dintr-un bărbat și o femeie și mult mai mult.

Georgiana Arsene

Zi importantă pentru rușii din Federația Rusă și din lume, ei mergând la urne să își exprime punctul de vedere în cadrul votului național privind aprobarea modificărilor propuse la textul Constituției Federației Ruse.

În România, au fost organizate secții de votare la București, la Școala Rusă de pe lângă Ambasada Federației Ruse, precum și la Constanța, în cadrul Consulatului General.

Totul este organizat în conformitate cu normele pentru asigurarea măsurilor sanitare și epidemiologice în vederea prevenirii infecției cu noul coronavirus. Cabinele de vot au fost amplasate în curtea Școlii Ruse de pe lângă Ambasada Federației Ruse în România, la fel comisia de votare, precum și standurile cu informații, adică în aer liber.

Oamenii vin cu bucurie la secția de votare, ca la o mare sărbătoare.

Încă de la intrare sunt întâmpinați de un cadru medical ce le măsoară temperatura, apoi fiecare cetățean completează un formular prin care declară dacă a avut sau nu o serie de simptome – dureri de cap, dureri musculare, febră etc., dacă a intrat în contact cu persoane infectate cu noul coronavirus, dacă au stat în izolare etc.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, plantă şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, copac şi în aer liber

Acesta este și motivul pentru care în Rusia se votează deja de câteva zile.

Apoi, oamenii primesc măști și mănuși de unică folosință și se îndreaptă spre comisia de votare.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, copil şi în aer liber

La București sunt așteptate în jur de 200 de persoane, îmi spune președintele secției de votare Ekaterina Kotelkova.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, plantă şi în aer liber

Ambasadorul Rusiei la București, Excelența Sa Valery Kuzmin a vorbit, într-un intervu acordat inprimalinie.org despre cele mai importante prevederi ale noii versiuni a Constituției.

Anna a fost și ea la vot astăzi, împreună cu mama sa. Este foarte încântată de modul de organizare și de atmosfera de sărbătoare de la secțiile de votare.

A votat pentru ca Rusia să continue să fie un stat de drept, dar și un stat social. Mai mult, aceasta mi-a spus că dorește ca nepoții săi să trăiască într-o țară frumoasă, garantată de Constituție, în care drepturile copiilor sunt mai presus de multe altele și unde căsătoria e între un bărbat și o femeie. O țară în care vârstnicii au dreptul la un trai decent cu venituri decente.

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer şi în aer liber

Sunt fericită că o parte a acestei istorii se scrie și în România.

Interviu cu ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, privind votul constituțional


Excelența Sa Ambasadorul Rusiei la București a acordat un interviu referitor la evenimentul deosebit de important care are loc astăzi în Rusia – despre votul general privind aprobarea modificărilor la Constituția Federației Ruse.

Georgiana Arsene: La 1 iulie, în baza Ambasadei Rusiei din București și la Consulatului General din Constanța, vor fi organizate secții de votare, unde cetățenii Rusiei își vor putea exprima punctul lor de vedere în cadrul votului național privind adoptarea modificărilor propuse la textul Constituției Federației Ruse. Precizați, vă rog, care sunt principalele prevederi ce vor apărea în noua versiune a Legii fundamentale a Federației Ruse?

Valeri Kuzmin: – Dintre cele mai importante prevederi ale noii versiune a Constituției pot fi evidențiate următoarele:

– interdicția de a înstrăina părți din teritoriul țării nostre, precum și de a îndemna la astfel de acțiuni;

– dreptul Federației Ruse la succesiune asupra teritoriilor ei față de URSS, inclusiv statutul de membru în organizații internaționale;

– constatarea succesiunii în dezvoltarea statului rus, a unității lui statale istoric formate, pe baza istoriei milenare și a păstrării memoriei strămoșilor și a credinței în Dumnezeu;

– crearea de condiții pentru dezvoltarea multilaterală – spirituală, morală, interlectuală și fizică – a copiilor, educarea lor în spiritul patriotic, creșterea la ei a simțului civic și a respectului față de vârstnici, ca una dintre cele mai importante priorități ale politicii de stat;

– statutul limbii ruse ca limba unui popor formator al statului, care face parte dintr-o uniune multietnică de popoare ale Federației Ruse care au cu drepturi egale;

– apărarea culturii ruse ca moștenire unică a poporului multietnic al țării, alături de apărarea identității culturale a tutoror popoarelor și comunităților etnice ale Federației Ruse;

– stabilirea unor limitări pentru ocuparea funcțiilor de șef al statului, membru al Guvernului federal, de șefi de regiuni și o serie întreagă de înalte funcții în sferajustiției etc, prin interzicerea existenței unei a doua cetățenii sau a deținerii unui permis de ședere permanentă, conturi și valori în bănci străine, situate în afara granițelor Rusiei;

– apărarea familiei, maternității, paternității și copilăriei; apărara instituției căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie; crearea de condiții pentru o educație demnă a copiilor în familie, precum și pentru îndeplinirea de către copiii ajunși la majorat a obligației de a avea grijă de părinți;

– o serie întreagă de principii ale statului social: respectul pentru munca cetățenilor, garantarea unui salariu minim, dar nu mai mic decât valoarea costului minim de trai al populației apte de muncă pe ansamblul țării, crearea unui sistem de pensii pe baza principiilor de universalitate, echitate și solidaritate a generațiilor, garantarea indexării anuale a pensiilor, precum și un echilibru între drepturi și obligații ale cetățenilor, parteneriat social și solidaritate și multe altele.

În străinătate, cel mai mare interes îl provoacă prevederile din noua variantă a Constituției ce consfințesc suveranitatea de stat a Rusiei, cu menținerea recunoașterii de către ea a tututor obligațiilor sale pe linie de drept internațional. Esența modificărilor rezidă în faptul că deciziile structurilor interstatale adoptate pe baza prevederilor acordurilor internaționale ale Federației Rusiei într-o interpretare ce contravine Constituției Federației Ruse, nu se supun ducerii la îndeplinire în țara noastră. Nu este o prevedere deloc unică în practica mondială constituțională și care nu înseamnă absolut deloc renunțarea la principiul supremației dreptului internațional sau limitarea drepturilor omulului pentru cetățenii Rusiei. Se păstrează, spre exemplu, posibilitatea de a apela, în caz de necesitate, la Curtea Europeană pentru drepturile omului.

De mulți ani auzim reproșuri la adresa noastră legate de modul cum, în Legea fundamentală, se stabilește termenul maxim pentru numărul de mandate prezidențiale în Rusia. De acum înainte, șeful statului nu poate ocupa această funcție de mai multe de două termene de 6 ani fiecare fără alte limitări suplimentare. O atare practică este pe deplin corespunzătoare legilor în vigoare din multe țări ale lumii.

În același timp, trebuie avut în vedere faptul că, spre deosebire de o serie de așa numite state democrate (să spunem în SUA, Germania, dar și în Marea Britanie și alte monarhii), Rusia își alege șeful statului prin vot direct național. Pe baza principiilor democratice general recunoscute ale dreptului electoral, în noua versiune a Constituției Rusiei, dreptul de a-și depune candidatura pentru funcția de președinte, în cadrul unei compeții electorale generale, este menținut și pentru actualul șef al statului, Vladimir Putin.

Nu este mai puțin important de amintit faptul că Legea fundamentală consfințește promovarea de către Federația Rusă a unei politici de întârire a păcii și securității internaționale, de asigurare a coexistenței pașnice a statelor și popoarelor, inadmisibilitatea amestecului în treburile interne ale statelor.

Georgiana Arsene: Cum vor influența modificările la Constituție viața cotidiană a rușilor?

Valeri Kuzmin: – Dacă amendamentele mai sus menționate vor fi aprobate în cadrul votului național, ele vor schimba, fără îndoială, în mai bine viața de zi cu zi a rușilor. Înainte de toate, este vorba despre perfecționarea sistemului asigurărilor sociale, a asistenței medicale, a educației, despre dezvoltarea și înmulțirrea patrimoniului cultural al poporului multietnic al Federației noastre.

Georgiana Arsene: Centrul Unional pentru Studierea Opiniei Publice (VȚIOM) i-a intervievat pe ruși la ieșirea de la vot în chestiunea modificărilor aduse Constituției. Conform exit-poll-urilor, amendamentele sunt susținute de 76% dintre participanții la vot. Împotrivă – 23,6%. Cum comentați acest vot al rușilor?

Valeri Kuzmin: – Cred că datele VȚIOM, strânse cu ajutorul exit-poll-urilor, privind susținerea a 76% dintre cetățenii participanți la vot a amendamentelor aduse Constiției corespund realității. Se poate afirma acest lucru cu încredere, deoarece, inclusiv în legătură cu decizia de reprogramare a votului pentru o dată ulterioară, din cauza pandemiei de coronavirus, a existat suficient timp pentru dezbaterea de către opinia publică a noilor modificări la Legea fundamentală. Această dezbatere s-a desfășurat  într-o atmosferă de transparență și libertate. Mulți ruși și-au exprimat poziția mai sus menționată și în mass-media și pe rețelele sociale și prin alte mijloace.

Georgiana Arsene: Dacă vor fi influențați alegătorii, în vreun fel, de faptul că rezultatele exit-poll-urilor au fost făcute publice înainte de finalizarea votului – aspect regretat de șefa Comisiei Centrale Electorale, Ella Pamfilova?

Valeri Kuzmin:  – Președintele Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova a regretat faptul că rezultatele sondajelor de la ieșirea de la urme au fost făcute publicate prea devreme, ceea ce vine în contradicție cu legislația rusă în vigoare. În același timp, însăși susținerea convingătoare de către rușii care au votat amendamentele la Constituție în primele zile va fi, probabil, întărită și de votul din 1 iulie, când la toate secțiile de vot se vor prezenta cei mai mulți dintre cetățeni. Cu scopul de a asigura condiții  dintre cele mai favorabile pentru exprimarea dreptului la opțiune, inclusiv pentru a preveni orice presiuni asupra alegătorilor, această zi a fost declarată nelucrătoare în Rusia.

Georgiana Arsene: Președintele Vladimir Putin a declarat că rezultatele votului privind Constituția ”trebuie să fie de absolută încredere” și că este inadmisibil ca cineva să fie constrâns. În ce cheie am putea/ar trebui să ”citim” declarația liderului de la Kremlin?

Valeri Kuzmin: – După cm am spus deja, amendamentele propuse la Constituție au primit deja aprobarea Parlamentului rus. Conform legislației în vigoare a țării noastre, acest lucru ar fi fost suficient pentru intrarea în vigoare a respectivelor modificări. În același timp, însă, președintele Vladimir Puțin, din proprie inițiativă a inițiat organizara unui vot popular pentru aceste amendamente pentru ca toți cetățenii ruși să primească posibilitatea de a-și spune părerea în chestiuni dintre cele mai importante și care privesc construcția statală și viața socială. Ordinea de votare, ținând cont de restricțiile antiepidemice, extinderea perioadei de funcționare a secțiilor de vot, introducere în două regiuni – Moscova și Nijni Novgorod – a procedurii votului de la distanță cu utilizarea Portalului unic al serviciilor de stat – toți acești factori, sunt convins de astea, creează nu doar premisele, dar și garanțiile reale ale ”unei încrederi absolute” în rezultatele plebiscitului național legat de noua versiune a Constituției.

Georgiana Arsene: În momentul de față au sosit în Rusia observatori străini?

Valeri Kuzmin: – Din câte știu, votul pentru amendamentele la Constituție este urmărit de numeroși observatori străini, atât din țările Uniunii Economice Eurasiatice și CSI, cât și din alte țări.

Об общероссийском голосовании по вопросу одобрения изменений в Конституцию Российской Федерации


1 июля на базе Посольства России в Бухаресте и Генконсульства в Констанце будут организованы участки, на которых граждане России смогут высказать своё мнение в рамках Общероссийского голосования по вопросу одобрения изменений в Конституцию Российской Федерации.

В новую редакцию Основного закона будут внесены положения о том, что «Российская Федерация является правопреемником СССР на своей территории… сохраняя память предков, передавших нам идеалы и веру в Бога, а также преемственность в развитии российского государства, признаёт исторически сложившееся государственное единство… чтит память защитников Отечества, обеспечивает защиту исторической памяти».

Значительно расширены и конкретизированы статьи, посвящённые социальным гарантиям, включая обязательную индексацию пенсий не реже одного раза в год, обеспечение качественного медицинского обслуживания. Будет введено положение о том, что минимальный размер оплаты труда не может быть ниже величины прожиточного минимума трудоспособного населения. В статью, касающуюся вопросов, находящихся в совместном ведении Российской Федерации и субъектов Российской Федерации, будет включено положение о защите семьи, материнства, отцовства и детства; защите института брака как союза мужчины и женщины; создание условий для достойного воспитания детей в семье, а также для осуществления совершеннолетними детьми обязанности заботиться о родителях. Обеспечение проведения единой социально ориентированной государственной политики в области сохранения традиционных семейных ценностей будет возложено на Правительство.

Серьёзно устрожены требования Конституции к претендентам на должность Президента и большинства других высших государственных должностей (высших должностных лиц субъектов Российской Федерации, руководителей федеральных государственных органов, Президента Российской Федерации, сенаторов, депутатов Госдумы, Уполномоченного по правам человека, Председателя Правительства, его заместителей, федеральных министров, иных руководителей федеральных органов исполнительной власти, судей судов Российской Федерации, прокуроров), которые не должны  иметь иностранного гражданства и банковских счетов за рубежом. Президентом может стать человек, постоянно проживающий в Российской Федерации не менее 25 лет. Пребывание на посту главы государства ограничено двумя 6-летними сроками, а ныне действующему президенту предоставлено право вновь баллотироваться в соответствии с переходными положениями новой редакции Основного закона.

Поправки расширяют полномочия палат Парламента. В частности, Председатель Правительства будет назначаться Президентом только после утверждения его кандидатуры Государственной Думой.

Подтверждаются конституционные положения о соблюдении Российской Федерацией своих обязательств по международному праву, содержащихся в ратифицированных нашей страной межгосударственных договорах. Согласно поправкам, наша страна может участвовать в межгосударственных объединениях и передавать им часть своих полномочий в соответствии с международными договорами Российской Федерации, если это не влечёт за собой ограничения прав и свобод человека и гражданина и не противоречит основам конституционного строя Российской Федерации.  Принципиальное значение приобретает новая норма о том, что на территории России будут выполняться только те решения межгосударственных органов, созданных на основе ранее ратифицированных нами международных договоров, которые не противоречат Конституции Российской Федерации. Вопрос об их соответствии Основному закону страны будет решать Конституционный Суд. Таким образом, принцип верховенства международного права невозможно будет использовать для автоматического навязывания решений, ущемляющих права наших граждан и противоречащих основам публичного правопорядка в нашей стране.

Поправки призваны защитить территориальную целостность страны. Новая редакция статьи 67 гласит, что действия, направленные на отчуждение части территории Российской Федерации, а также призывы к таким действиям не допускаются.

В соответствии с предлагаемыми поправками, Российская Федерация оказывает поддержку соотечественникам, проживающим за рубежом, в осуществлении их прав, обеспечении защиты их интересов и сохранении общероссийской культурной идентичности.

Нелишним будет упомянуть, что текст поправок подчёркивает роль культуры как уникального наследия многонационального народа России, которое поддерживается и охраняется государством.

Русский язык, имеющий статус государственного на всей территории страны, получил дополнительную поддержку: он будет характеризоваться как язык «государствообразующего народа, входящего в многонациональный союз равноправных народов Российской Федерации». Как и сейчас, республики будут вправе устанавливать свои государственные языки, которые употребляются наряду с государственным языком Российской Федерации. Всем народам, проживающим на территории России,  государство будет гарантировать право на сохранение родного языка, создание условий для его изучения и развития.

С полным текста Закона Российской Федерации о поправке к Конституции Российской Федерации от 14.03.2020 №1-ФКЗ «О совершенствовании регулирования отдельных вопросов организации и функционирования публичной власти» можно ознакомиться по ссылке: http://duma.gov.ru/news/48045/. Сравнительную таблицу действующей и новой редакций положений Конституции можно найти здесь: http://duma.gov.ru/media/files/WRg3wDzAk8hRCRoZ3QUGbz84pI0ppmjF.pdf.

Приглашаем всех граждан России, которые 1 июля будут находиться на территории Румынии, прийти на избирательные участки и высказать своё мнение в рамках общероссийского голосования. Информацию об адресе и часах работы избирательных участков можно найти по ссылкам:

Despre votul general din Rusia privind aprobarea modificărilor la Constituția Federației Ruse


Pe 1 iulie, în baza Ambasadei Rusiei la București și a Consulatului General din Constanța se vor organiza secții de votare, unde cetățenii Rusiei vor putea să își exprime opinia în cadrul Votului General din Rusia privind aprobarea amendamentelor la Constituția Federației Ruse.

Noua ediție a Legii fundamentale va include prevederi conform cărora „Federația Rusă este succesorul de drept al URSS pe teritoriul său… păstrând memoria strămoșilor, care ne-au transmis idealuri și credință în Dumnezeu, precum și continuitatea în dezvoltarea statului rus, recunoaște unitatea statală stabilită istoric… cinstește memoria apărătorii Patriei, asigură protecția memoriei istorice”.

Au fost semnificativ extinse și concretizate articolele privind garanțiile sociale, inclusiv indexarea obligatorie a pensiilor cel puțin o dată pe an, asigurarea asistenței medicale de calitate. Va fi introdusă prevederea conform căreia salariul minim nu poate fi mai mic decât valoarea sumei minime de existență a populației apte de muncă. În articolul referitor la temele gestionate în comun de Federația Rusă și Subiectele Federației Ruse va fi inclusă prevederea privind protecția familiei, a maternității, a paternității și a copilăriei; apărarea instituției căsătoriei ca a uniunii bărbatului și femeii; dezvoltarea condițiilor pentru creșterea și educarea decentă a copiilor în familie, precum și pentru exercitarea de către copiii adulți a responsabilitățiii de a avea grijă de părinți. Asigurarea implementării unei politici de stat unificate, orientate social în domeniul păstrării valorilor familiale tradiționale va fi încredințată Guvernului.

În mod serios au fost ridicate cerințele Constituției pentru pretendenții pentru funcția de Președinte, și pentru majoritatea altor funcții guvernamentale superioare (înalți oficiali ai  Federației Ruse, șefi ai autorităților federale ale statului, Președintele Federației Ruse, senatori, deputați ai Dumei de Stat, Avocatul Poporului, Președintele Guvernului, adjuncții săi, miniștrii federali, alți șefi ai organelor executive federale, judecători ai instanțelor Federației Ruse, procurori), care au obligația de a nu avea cetățenie străină și conturi bancare în străinătate. Președinte poate deveni o persoană care locuiește permanent în Federația Rusă timp de cel puțin 25 de ani. Șederea în funcția de șef al statului este limitată la două termene de 6 ani, iar actualului președinte i se acordă dreptul de a candida din nou, în conformitate cu prevederile tranzitorii ale noii redacții a Legii Supreme.

Modificările extind competențele camerelor Parlamentului. În special, Președintele Guvernului va fi numit de Președintele Federației Ruse numai după aprobarea candidaturii sale de către Duma de Stat.

Sunt confirmate prevederile constituționale privind respectarea de către Federația Rusă a obligațiilor sale conform dreptului internațional, care sunt cuprinse în tratatele interstatale ratificate de țara noastră. Conform modificărilor, țara noastră poate participa la asociații interstatale și le poate transfera o parte din competențele sale în conformitate cu tratatele internaționale ale Federației Ruse, dacă aceasta nu atrage după sine o limitare a drepturilor și libertăților omului și cetățeanului și nu contravine pilonilor sistemului constituțional al Federației Ruse. Importanță fundamentală o dobândește noua normă conform căreia numai acele decizii ale organismelor interstatale create pe baza tratatelor internaționale ratificate anterior de noi care nu contravin Constituției Federației Ruse vor fi puse în aplicare pe teritoriul Rusiei. Decizia cu privire la conformitatea lor cu Legea fundamentală a țării va fi soluționată de Curtea Constituțională. Astfel, principiul supremației dreptului internațional va fi imposibil de utilizat pentru impunerea automată a deciziilor care încalcă drepturile cetățenilor noștri și contravin pilonilor ordinii de drept publice în țara noastră.

Modificările sunt menite să protejeze integritatea teritorială a țării. Noua ediție a articolului 67 prevede că acțiunile care vizează înstrăinarea unei părți a teritoriului Federației Ruse, precum și apelurile la astfel de acțiuni nu sunt permise.

În conformitate cu modificările propuse, Federația Rusă oferă sprijin compatrioților care locuiesc în străinătate în exercitarea drepturilor lor, asigurarea protecției intereselor lor și păstrarea identității culturale ruse la nivel național.

Merită menționat că textul modificărilor subliniază rolul culturii drept patrimoniu unic a poporului multinațional al Rusiei, care este susținut și protejat de stat.

Limba rusă, care are statutul de limbă de stat pe întreg teritoriul țării, a primit un sprijin suplimentar: ea va fi caracterizată drept limba „națiunii formatoare de statalitate care face parte din uniunea multietnică a popoarelor egale în drepturi ale Federației Ruse”. Ca și în prezent, republicile vor avea dreptul să-și stabilească propriile limbi de stat, care sunt folosite împreună cu limba de stat a Federației Ruse. Pentru toate popoarele care locuiesc pe teritoriul Rusiei, statul va garanta dreptul păstrării limbilor lor materne, creând condiții pentru studierea și dezvoltarea acestora.

Textul complet al Legii Federației Ruse privind modificarea Constituției Federației Ruse din 14 martie 2020 nr. 1-FKZ „Despre perfecționarea reglementării anumitor aspecte de organizare și funcționare a autorităților publice” poate fi accesată la: http://duma.gov.ru/news/48045/. Un tabel comparativ al edițiilor, actuala și cea nouă, ale prevederilor Constituției poate fi accesată la: http://duma.gov.ru/media/files/WRg3wDzAk8hRCRoZ3QUGbz84pI0ppmjF.pdf.

Îi invităm pe toți cetățenii Rusiei, care la 1 iulie se vor afla pe teritoriul României, să vină la secțiile de votare și să își exprime opinia în cadrul Votului General din Rusia. Informațiile privind adresa secțiilor de votare și program pot fi accesate la:

https://romania.mid.ru/ (pagina principală)

Выступление Президента России на военном параде


В.ПутинУважаемые граждане России! Дорогие ветераны! Наши уважаемые зарубежные гости! Товарищи солдаты и матросы, сержанты и старшины, мичманы и прапорщики! Товарищи офицеры, генералы и адмиралы!

Поздравляю вас с 75‑й годовщиной Победы в Великой Отечественной войне! Победы, которая определила будущее планеты на десятилетия вперёд и навсегда осталась в истории как самая грандиозная по своему масштабу, значению и по духовной, нравственной высоте.

В этом году традиционные торжества в честь Победы проходят в России 24 июня. Ровно 75 лет назад в ознаменование окончания Великой Отечественной войны здесь, у стен Кремля, состоялся легендарный парад победителей.

Этот парад остался в истории как триумф невиданной силы, как торжество добра над злом, мира над войной, жизни над смертью.

От имени всех защитников Отчизны с презрением были брошены на площадь поверженные знамёна и штандарты нацистов как знак справедливого возмездия и сурового предупреждения.

По Красной площади прошли сводные полки фронтов и флотов. И в их чеканном, стальном марше незримо присутствовали все, кто отважно, не жалея себя бился за Родину, кто с Победой вернулся домой, и миллионы воинов, навеки оставшихся на полях сражений.

Сегодня мы склоняем головы перед светлой памятью всех, кто не пришёл с войны, перед памятью сыновей, дочерей, отцов, матерей, дедов, мужей, жён, братьев, сестёр, однополчан, родных и друзей. Скорбим о ветеранах, которые уже ушли от нас.

Объявляется минута молчания.

(Минута молчания.)

Мы всегда будем помнить, что нацизм сокрушил советский народ – миллионы людей разных национальностей из всех республик Советского Союза.

На фронте и в тылу, в партизанских отрядах и в подполье они боролись и трудились по законам мужества и единства. Отстояв свою землю, продолжали сражаться. Освободили от захватчиков государства Европы, положили конец страшной трагедии Холокоста, спасли от нацизма, от его смертоносной идеологии народ Германии.

И невозможно даже представить, что стало бы с миром, не встань на его защиту Красная Армия.

Её солдатам не нужны были ни война, ни другие страны, ни слава, ни почести. Они стремились добить врага, одержать Победу и вернуться домой. И заплатили за свободу Европы невосполнимую цену: многие сотни тысяч бойцов полегли на чужбине.

Наш долг – помнить об этом. Помнить о том, что на советский народ пришлась основная тяжесть борьбы с нацизмом.

В 1941 году свыше 80 процентов вооружённых сил Германии и её сателлитов были сосредоточены против СССР. Но эта безжалостная армада оказалась бессильной перед сплочённостью советских граждан.

Именно наш народ смог одолеть страшное, тотальное зло, разгромил более шестисот дивизий врага, уничтожил 75 процентов от общего числа самолётов, танков, артиллерийских орудий противника и до конца, до победной точки прошёл свой героический, праведный, беспредельно жертвенный путь.

В этом и состоит главная, честная, ничем не замутнённая правда о войне. Мы обязаны её беречь и отстаивать, передавать нашим детям, внукам и правнукам. Сегодняшний военный парад – в честь этой священной правды, в честь выдающегося поколения победителей, которые определили исход всей Второй мировой войны.

Сейчас вместе с российскими воинами пройдут в парадных расчётах представители Азербайджана, Армении, Беларуси, Индии, Казахстана, Киргизии, Китая, Молдовы, Монголии, Сербии, Таджикистана, Туркменистана, Узбекистана.

Рады приветствовать наших друзей, гостей из разных стран, приехавших в Москву, чтобы отдать дань уважения всем, кто отстоял мир на планете.

Мы никогда не забудем вклад наших союзников в приближение победы, значение второго фронта, открытого в июне 1944 года. Чтим отважных бойцов вооружённых сил всех государств антигитлеровской коалиции, подвиг всех борцов с нацизмом, которые бесстрашно действовали в странах Европы.

Мы знаем и перед лицом тех вызовов, с которыми сталкивается сегодня планета, по‑особому остро чувствуем, какая это величайшая ценность – человек, его мечты, радости, надежды, мирная, спокойная, созидательная жизнь.

Понимаем, как важно укрепление дружбы, доверия между народами, и открыты для диалога и сотрудничества по самым актуальным вопросам международной повестки.

Среди них создание общей надёжной системы безопасности, в которой нуждается сложный, стремительно меняющийся современный мир. Только вместе мы сможем защитить его от новых опасных угроз.

Дорогие друзья!

Сегодня ветераны Великой Отечественной войны живут в разных странах. Но невозможно разделить их единый, великий подвиг спасения целых народов от гибели, варварства и порабощения. Этот подвиг безо всякого преувеличения является достоянием всего человечества.

Наша благодарность вам, дорогие ветераны, безмерна. Своей жизнью, своей судьбой вы доказали, как важно уметь защищать ценности мира, гуманизма и справедливости.

Мы сделаем всё, что от нас зависит, чтобы память о ваших героических свершениях никогда не померкла. Это долг нашей совести и нашей ответственности перед настоящим и будущим.

Слава поколению, победившему нацизм!

Слава героям Великой Отечественной войны!

Ура!

Discursul Președintelui Rusiei la Parada Militară


Astăzi, la Moscova, a avut loc parada militară dedicată celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Cu acest prilej, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis un profund și vibrant mesaj.

Vladimir Putin: Stimați cetățeni ai Rusiei! Dragi veterani! Stimații noștri oaspeți din străinătate! Tovarăși soldați și marinari, sergenți și subofițeri, micimani și sublocotenenți! Tovarăși ofițeri, generali și amirali!

Vă felicit la aniversarea a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei! Victoria, care a determinat viitorul planetei pentru decenii de atunci încolo și rămâne pentru totdeauna în istorie drept cea mai grandioasă, ca amploare, semnificație și înălțime spirituală și morală.

Anul acesta, sărbătorile tradiționale în cinstea Victoriei au loc în Rusia pe 24 iunie. Exact cu 75 de ani în urmă, marcând sfârșitul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, aici, lângă zidurile Kremlinului, a avut loc Parada legendară a câștigătorilor.

Această Paradă a rămas în istorie ca triumful puterii nemaivăzute, ca triumful binelui asupra răului, a păcii asupra războiului, a vieții asupra morții.

În numele tuturor apărătorilor Patriei, cu dispreț, au fost aruncate în piață drapelele și stindardele naziste înfrânte, ca un semn de pedeapsă meritată și avertisment sever.

De-a lungul Pieței Roșii au trecut regimente ce reuneau trupele fronturilor și marinelor militare. Și în marșul lor precis, de oțel, invizibil au fost prezenți toți cei care au luptat cu bărbăție, fără a se cruța, pentru Patrie, cei care cu Victorie s-au întors acasă și milioane de ostași care au rămas pentru totdeauna pe câmpurile de luptă.

Astăzi ne plecăm capetele în fața memoriei binecuvântate a tuturor celor care nu au venit din război, în fața memoriei fiilor, fiicelor, taților, mamelor, bunicilor, soților, soțiilor, fraților, surorilor, camarazilor de arme, rudelor și prietenilor. Îi plângem pe veteranii care ne-au părăsit deja.

Se anunță un minut de reculegere.

(Minut de reculegere.)

Ne vom aminti întotdeauna că poporul sovietic, milioane de oameni de diferite naționalități din toate republicile Uniunii Sovietice, a zdrobit nazismul.

În prima linie și în spatele frontului, în detașamente de partizani și în ilegalitate, ei au luptat și au lucrat conform legilor curajului și unității. După ce și-au apărat țara, au continuat să lupte. Au eliberat statele Europei de invadatori, au pus capăt tragediei cumplite a Holocaustului, au salvat poporul Germaniei de nazism, de ideologia sa mortală.

Și este imposibil chiar să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu lumea dacă Armata Roșie nu s-ar ridica în apărarea sa.

Soldații ei nu aveau nevoie de război, nici de alte țări, nici de glorie, nici de onoruri. S-au străduit să-l zdrobească pe dușman, să repute Victoria și să se întoarcă acasă. Și ei au plătit un preț imposibil pentru libertatea Europei: multe sute de mii de ostași au căzut în țări străine.

Datoria noastră este să ne amintim de asta. Să ne amintim că poporul sovietic a dus principala greutate a luptei împotriva nazismului.

În 1941, peste 80 la sută din forțele armate ale Germaniei și ale sateliților săi erau concentrate împotriva URSS. Dar această armadă nemiloasă s-a dovedit să fie neputincioasă în fața coeziunii cetățenilor sovietici.

A fost poporul nostru cel care a reușit să înfrângă rău teribil, total, a zdrobit peste șase sute de divizii ale inamicului, a distrus 75 la sută din numărul total de aeronave, tancuri, piese de artilerie ale inamicului și până la sfârșit, până la punctul victoriei, a parcurs calea sa eroică, dreaptă, calea plină de sacrificiu la infinit.

În aceasta constă principalul adevăr despre război, onest, lipsit de orice neclarități. Trebuie să o protejăm și să o apărăm, să o transmitem copiilor, nepoților și strănepoților noștri. Parada militară de astăzi este în onoarea acestui adevăr sacru, în onoarea generației remarcabile de învingători care au determinat rezultatul pentru întregul al Doilea Război Mondial.

Acum, împreună cu militarii Rusiei, vor pășii în echipaje de paradă reprezentanții Azerbaidjanului, Armeniei, Belarusului, Indiei, Kazahstanului, Kirgazistanului, Chinei, Moldovei, Mongoliei, Serbiei, Tadjikistanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului.

Ne bucurăm să ne întâmpinăm prietenii, oaspeții din diferite țări, care au venit la Moscova pentru a aduce un omagiu tuturor celor care au apărat pacea pe planetă.

Nu vom uita niciodată cum au contribuit aliații noștri, apropiind victoria, semnificația celui de-al doilea front, deschis în iunie 1944. Cinstim ostașii curajoși ai forțelor armate ale tuturor statelor din coaliția antihitleristă, fapta de vitejie a tuturor celor care au luptat împotriva nazismului, care au acționat neînfricat în Europa.

Știm, de asemenea, și în fața provocărilor cu care se confruntă astăzi planeta, simțim în mod deosebit de acut cât de majoră este această valoare – omul, visele sale, bucuriile, speranțele, viața liniștită, calmă, creativă.

Înțelegem cât de importantă este consolidarea prieteniei, a încrederii între popoare și suntem deschiși pentru dialog și cooperare pe cele mai actuale teme de pe agenda internațională.

Printre acestea se numără dezvoltarea unui sistem de securitate comun fiabil, de care are nevoie lumea modernă complexă, în schimbare rapidă. Numai împreună o să putem să-l protejăm de noi amenințări periculoase.

Dragi prieteni!

Astăzi, veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei trăiesc în diferite țări. Dar este imposibil să fie divizată fapta lor de vitejie, unită, măreața, de salvare a națiunilor întregi de la moarte, barbarie și înrobire. Această faptă, fără nicio exagerare, este patrimoniul întregii omeniri.

Recunoștința noastră pentru voi, dragi veterani, nu are margini. Ați dovedit cu viața, cu destinul vostru cât de important este să ști să aperi valorile păcii, umanismului și a dreptății.

Vom face tot ce ne stă în putință pentru ca memoria faptelor voastre eroice să nu se estompeze niciodată. Este datoria conștiinței noastre și a responsabilității noastre față de prezent și viitor.

Slava generației care a învins nazismul!

Slava eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei!

Ura!

Foto: en.kremlin.ru

Vladimir Putin: 75 de ani de la Marea Victorie. Răspunderea noastră comună față de istorie și viitor


Au trecut 75 de ani de la încheierea Marelui Război pentru Apărarea Patriei. În acest răstimp, au crescut mai multe generații. S-a schimbat harta politică a planetei. Nu mai există Uniunea Sovietică, care a repurtat o victorie zdrobitoare, grandioasă asupra nazismului și a salvat întreaga lume. Iar, evenimentele acelui război în sine, chiar și pentru participanții lui, sunt un trecut îndepărtat. Dar, de ce, în Rusia, ziua de 9 mai este sărbătorită ca fiind cea mai importantă sărbătoare, iar, la 22 iunie, viața pare să amorțească și vine un nod în gât?

Este obișnuit să spunem: războiul a lăsat o amprentă profundă în istoria fiecărei familii. În spatele acestor cuvinte sunt destinele a milioanelor de oameni, suferința lor și durerea pierderilor. Mândria, adevărul și memoria.

Pentru părinții mei, războiul înseamnă chinurile cumplite ale Leningradului asediat, unde a murit fratele meu de doi ani, Vitia, unde a supraviețuit miraculos mama mea. Fiind rezervist, tatăl meu s-a oferit voluntar, pentru a-și apăra orașul natal – a procedat la fel ca milioane de cetățeni sovietici. S-a luptat la capul de pod “Peticul Nevski”, a fost grav rănit. Și, cu cât mai mult se îndepărtează acei ani, cu atât este mai mare nevoia de a discuta cu părinții, pentru a afla mai multe detalii despre perioada de război a vieții lor. Dar, este deja imposibil să întreb ceva; de aceea, păstrez în inimă cu sfințenie conversațiile pe care le-am avut cu tatăl meu și cu mama mea pe acest subiect, emoțiile lor înăbușite.

Pentru mine și pentru cei de aceeași vârstă cu mine este important ca copiii, nepoții și strănepoții noștri să înțeleagă prin ce fel de încercări și chinuri au trecut strămoșii lor. Cum și de ce au putut rezista și învinge? De unde a venit tăria lor de spirit, cu adevărat de fier, care surprindea și încânta întreaga lume? Da, și-au protejat casa, copiii, rudele, familia. Dar, ei toți erau uniți datorită dragostei pentru Patrie. Acest sentiment profund, personal, în integralitatea sa, se reflectă în esența însăși a poporului nostru și a devenit unul dintre cele mai definitorii în lupta sa eroică, plină de sacrificii, împotriva naziștilor.

Oamenii se întreabă adesea: cum se va comporta generația actuală, ce va face într-o situație critică? În fața ochilor mei stau tineri medici, asistente, uneori studenți de ieri, care, astăzi, merg în “zona roșie” pentru a salva oameni. Militarii noștri, care, în lupta împotriva terorismului internațional, în Caucazul de Nord, în Siria, rezistau morții, sunt băieți foarte tineri! Mulți dintre luptătorii legendarei și nemuritoarei companii a 6-a de debarcare nu aveau decât 19-20 de ani. Dar, cu toții au arătat că sunt demni de fapta eroică săvârșită de către ostașii Patriei noastre, pe care au apărat-o în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

De aceea, sunt sigur că caracterul popoarelor Rusiei înseamnă de a-și îndeplini datoria, de a nu se cruța dacă circumstanțele o cer. Abnegația, patriotismul, dragostea pentru casa părintească, pentru familia ta, pentru Patrie – aceste valori sunt și astăzi fundamentale, definitorii pentru societatea rusă. În mare, tocmai pe acestea se bazează, în mare măsură, suveranitatea țării noastre.

Acum, la noi, au apărut noi tradiții născute din popor, cum ar fi ”Regimentul Nemuritor”. Acesta este un marș al memoriei noastre recunoscătoare, al legăturii vii, de sânge, dintre generații. Milioane de oameni ies și se alătură procesiunii, cu fotografii ale rudelor lor, care au apărat Patria și au zdrobit nazismul. Aceasta înseamnă că viața, încercările și sacrificiile lor, Victoria pe care ne-au transmis-o, nu vor fi uitate niciodată.

Responsabilitatea noastră față de trecut și viitor este să facem totul pentru a preveni reapariția unor tragedii cumplite. De aceea, am considerat că este de datoria mea să public un articol despre cel de-al Doilea Război Mondial și Marele Război pentru Apărarea Patriei. Am abordat această idee, în repetate rânduri, în conversațiile mele cu liderii mondiali; am întâlnit înțelegere din partea lor. La sfârșitul anului trecut, la summitul liderilor țărilor CSI, eram cu toții de acord: este important să le transmitem urmașilor noștri amintirea că victoria asupra nazismului a fost obținută, în primul rând, de către poporul sovietic, că în această eroică luptă – pe front și în spatele frontului – au stat, umăr la umăr, reprezentanți ai tuturor republicilor Uniunii Sovietice. Tot atunci am vorbit cu colegii mei despre o perioadă dificilă de dinainte de război.

Această discuție a avut o mare rezonanță în Europa și în lume. Înseamnă că apelul la lecțiile trecutului este, într-adevăr, necesar și de actualitate. În același timp, au existat și multe emoții, complexe prost ascunse și acuzații zgomotoase. O serie de politicieni, din obișnuință, s-au grăbit să declare că Rusia încearcă să rescrie istoria. Cu toate acestea, nu au putut contesta niciun fapt, niciun argument adus. Desigur, este dificil, chiar imposibil de a contesta documentele autentice, care, apropo, sunt păstrate nu numai în arhivele rusești, ci și în cele străine.

Prin urmare, există nevoia de a continua analiza motivelor care au dus la războiul mondial, gândindu-ne la evenimentele lui complexe, la tragedii și victorii și la lecțiile lui – atât pentru țara noastră, cât și pentru întreaga lume. Și aici, repet, este important din principiu să ne bazăm doar pe materiale de arhivă, pe mărturiile contemporanilor, pentru a exclude orice speculații ideologice și politizate.

Încă o dată, vă reamintesc de un lucru evident: cauzele profunde ale celui de-al Doilea Război Mondial decurg, în mare parte, din deciziile luate în urma Primului Război Mondial. Tratatul de pace de la Versailles a devenit pentru Germania un simbol al unei nedreptăți crunte. În esență, el presupunea că țara va fi lăsată să fie jefuită, va fi obligată să plătească aliaților occidentali reparații incomensurabile, care i-ar fi epuizat economia. Comandantul-șef al Forțelor Aliate, mareșalul francez F. Fauch a caracterizat profetic Versailles-ul: “Acesta nu este pace, acesta este un armistițiu pentru douăzeci de ani”.

Tocmai umilirea națională a Germaniei a devenit un teren fertil pentru creșterea tendințelor radicale. Naziștii au exploatat cu multă iscusință emoțiile oamenilor, construindu-și propaganda pe promisiunea de a scăpa Germania de ”moștenirea Versailles-ului” și de a restabili măreția țării, antrenând, practic, poporul german în război. În mod paradoxal, statele occidentale, în special Marea Britanie și Statele Unite, au contribuit, direct sau indirect, la apariția acestei situații. Întreprinderile lor industriale și financiare au investit activ fonduri în fabricile și uzinele germane specializate în producția militară. În plus, numeroși aristocrați și politicieni din elita acestor state au susținut mișcările radicale, de extremă dreaptă și naționaliste, aflate în ascensiune atât în Germania, cât și în Europa, în ansamblul ei”, a arătat președintele Rusiei.

“Ordinea mondială” de la Versailles a dat naștere la numeroase contradicții ascunse și conflicte deschise. Acestea se bazează pe granițele noilor state europene, trase în mod arbitrar de către câștigătorii Primului Război Mondial. Aproape imediat după apariția lor pe hartă, au început disputele teritoriale și revendicările reciproce, care s-au transformat în mine cu efect întârziat.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale Primului Război Mondial a fost crearea Ligii Națiunilor. Existau mari speranțe că această organizație internațională va putea asigura pacea durabilă și securitatea colectivă. Era o idee progresivă, a cărei implementare consecventă, fără exagerare, putea împiedica reapariția ororilor războiului global.

Cu toate acestea, Liga Națiunilor, care era dominată de puterile învingătoare – Marea Britanie și Franța, și-a arătat ineficiența și pur și simplu s-a înecat în discuții sterile. În Liga Națiunilor și, în general, pe continentul european, nu au fost auzite apelurile repetate ale Uniunii Sovietice de a forma un sistem, egal în drepturi, de securitate colectivă. În speță, de a încheia un pact est-european și unul pacific, care ar putea pune stavilă agresiunii. Aceste propuneri au fost ignorate.

Liga Națiunilor, înființată după Primul Război Mondial, nu a putut preveni conflictele din diferite colțuri ale lumii, precum atacul Italiei asupra Etiopiei, războiul civil din Spania, agresiunea japoneză împotriva Chinei și Anschluss-ul Austriei. Iar, în cazul complotului de la München – la care au participat, pe lângă Hitler și premierul Italiei, Benito Mussolini, șefii de guvern ai Marii Britanii și Franței, Neville Chamberlain și Eduard Daladier, cu aprobarea deplină a Consiliului Ligii Națiunilor – s-a produs dezmembrarea Cehoslovaciei. În acest sens, mi-aș dori să subliniez că, spre deosebire de alți mulți lideri europeni ai timpului, Stalin nu s-a dezonorat cu o întâlnire personală cu Hitler, cunoscut printre țările occidentale drept un politician destul de respectabil și fiind un oaspete dorit în capitalele europene.

La împărțirea Cehoslovaciei, alături de Germania a acționat și Polonia. Amândouă au decis din timp și împreună ce pământuri cehoslovace cui trebuie să revină. La 20 septembrie 1938, ambasadorul Poloniei în Germania, Jozef Lipski, i-a comunicat ministrului afacerilor externe al Poloniei, Josef Beck, următoarele asigurări date de Hitler: ”În cazul în care între Polonia și Cehoslovacia se va ajunge la conflict pe baza intereselor poloneze la Tešin, Reich-ul va trece de partea noastră [poloneză]”. Șeful naziștilor a dat chiar sugestii, a sfătuit ca începutul acțiunilor polonezilor să ”urmeze … numai după ce nemții ocupă Munții Sudeți”.

Polonia era pe deplin conștientă că, fără susținere hitleristă, planurile ei de acaparare erau sortite eșecului. Citez aici din înregistrarea discuției ambasadorului german la Varșovia, G.A. Moltke, cu Josef Beck, la 1 octombrie 1938, referitoare la relațiile și pozițiile URSS în această chestiune. Iată ce scrie acolo: ”Domnul Beck și- a exprimat marea recunoștință pentru modul loial în care au fost tratate interesele poloneze la conferința de la München, dar și pentru relațiile sincere din timpul conflictul ceh. Guvernul și societatea [Poloniei] aduc un omagiu deplin poziției Führerului și Cancelariei Reichstagului”.

Dezmembrarea Cehoslovaciei a fost nemiloasă și cinică. Münchenul a dărâmat chiar și cele mai formale și fragile garanții care mai rămâneau pe continent, arătând că înțelegerile reciproce nu valorează nimic. Cârdășia de la München a fost butonul de declanșare, după care marele război din Europa a devenit inevitabil.

Astăzi, politicienii europeni, în primul rând liderii polonezi, ar dori ca Münchenul să ”fie trecut sub tăcere”. De ce? Nu doar pentru că țările lor și-au trădat, atunci, obligațiile, a susținut complotul de la München, iar unii chiar au participat la împărțirea prăzii, dar și pentru că, parcă e neplăcut să amintești că, în acele zile dramatice din 1938, numai URSS a sărit în ajutorul Cehoslovaciei.

Pornind de la obligațiile ei internaționale, inclusiv acordurile cu Franța și cu Cehoslovacia, Uniunea Sovietică a încercat să prevină tragedia. Polonia, însă, urmărindu-și interesele, a împiedicat din toate puterile crearea unui sistem colectiv de securitate în Europa. La 19 septembrie 1938, ministrul polonez al afacerilor externe, Josef Beck, îi scria despre asta deja amintitului ambasador Josef Lipski, înaintea întâlnirii lui cu Hitler: ”… În cursul anului trecut, guvernul polonez a respins de patru ori propunerea de a adera la amestecul internațional în apărarea Cehoslovaciei”.

Marea Britanie, dar și Franța – care, atunci, a fost principalul aliat al cehilor și slovacilor, au preferat să renunțe la garanțiile lor și să lase ca această țară est-europeană să fie fărâmițată. Nu doar au abandonat-o, dar au direcționat aspirațiile naziștilor spre est, cu gândul că Germania și Uniunea Sovietică ar intra inevitabil în conflict, exterminându-se una pe cealaltă.

Tocmai în asta a constat politica occidentală de ”împăciuire”. Și nu numai față de al Treilea Reich, dar și față de alți participanți la așa-numitul Pact Anti-Comintern – Italia fascistă și Japonia militaristă. Momentul ei culminant, în Orientul Mijlociu, a fost acordul anglo-nipon din vara anului 1939, care a oferit Tokyoului mână liberă în China. Principalele puteri europene nu doreau să recunoască pericolul mortal pentru întreaga lume pe care îl reprezenta Germania și aliații ei; sperau că războiul le va ocoli.

Cârdășia de la München a arătat Uniunii Sovietice că țările occidentale vor decide problemele securității fără a ține cont de interesele ei, iar, la cea mai bună ocazie, pot forma un front antisovietic.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică s-a străduit până la ultima posibilitate să folosească orice șansă pentru a crea o coaliție antihitlerisă, repet, în pofida poziției duplicitare a țărilor Occidentului. Astfel, pe linia serviciilor de spionaj, conducerea sovietică a obținut informații detaliate despre contactele de culise germano-britanice din vara anului 1939. Atrag atenția: ele s-au purtat extrem de intens, practic concomitent cu negocierile trilaterale ale reprezentanților Franței, Marii Britanii și ai URSS-ului, tergiversate cu bună știință de partenerii occidentali. Prezint în acest sens un document din arhiva britanică – sunt instrucțiunile misiunii militare britanice, venite la Moscova în august 1939. Textul spune clar că delegația trebuie să ”poarte discuțiile foarte lent”; că ”guvernul Regatului Unit nu este gata să-și asume obligațiile descrise în detaliu și care ar putea limita libertatea noastră de acțiune în anumite circumstanțe”. Subliniez, de asemenea: spre deosebire de britanici și francezi, delegația sovietică era condusă de superiori ai Armatei Roșii, care aveau toate împuternicirile necesare pentru ”a semna o convenție militară privind organizarea apărării armate a Marii Britanii, a Franței și a URSS împotriva agresiunii în Europa”.

Un rol în eșecul tratativelor l-a jucat Polonia, care nu dorea nici un fel de obligații față de partea sovietică. Chiar sub presiunea aliaților occidentali, conducerea poloneză refuza acțiuni comune cu Armata Roșie într-o confruntare cu Werhrmacht-ul. Și, numai când s-a aflat de venirea lui Ribbentrop la Moscova, Josef Beck a informat partea sovietică, fără să-și dorească acest lucru, nu direct, ci prin intermediul diplomaților francezi: ”… În cazul unor acțiuni comune împotriva agresiunii germane, nu este exclusă colaborarea dintre Polonia și URSS, în condiții tehnice ce urmează să fie stabilite”. În același timp, colegilor săi le-a explicat: ”… Nu sunt împotriva acestei formulări doar în scopul simplificării tacticii, iar punctul nostru principial în privința URSS este definitiv și rămâne fără modificări”.

În condițiile date, Uniunea Sovietică a semnat Tratatul de neagresiune cu Germania, fiind ultima dintre țările Europei care făcut acest lucru. A făcut-o pe fondul pericolului real al confruntării cu un război pe două fronturi – cu Germania în vest și cu Japonia în est, unde se duceau deja lupte intense pe râul Halhin Gol.

Stalin și anturajul lui merită multe acuzații justificate. Ne amintim și de crimele regimului împotriva propriului popor, și despre îngrozitoarele represiuni în masă. Repet, liderii sovietici pot fi învinuiți de multe, dar nu pot fi acuzați că nu au înțeles caracterul amenințărilor externe. Ei vedeau cum se dorește ca Uniunea Sovietică să fie lăsată față în față cu Germania și aliații ei și acționau în deplină cunoștință de pericol, pentru a câștiga timp prețios pentru întărirea apărării țării.

În legătură cu Tratatul de neagresiune încheiat atunci, acum sunt multe discuții și pretenții, dar la adresa Rusiei de astăzi. Da, Rusia este moștenitoarea URSS, iar perioada sovietică – cu toate triumfurile și tragediile ei – este parte indisolubilă a istoriei noastre milenare. Dar, amintesc, de asemenea, că Uniunea Sovietică a dat o evaluare legală și morală a așa-numitului Pact Molotov-Ribbentrop. În hotărârea Sovietului Suprem din 24 decembrie 1989, au fost oficial condamnate protocoalele secrete drept ”act de putere personală”, care nu reflectă în nici un fel ”voința poporului sovietic, ce nu poartă responsabilitatea pentru acest complot”.

În același timp, alte state preferă să nu amintească de acordurile unde stă semnătura naziștilor și a politicienilor occidentali. Ca să nu mai vorbim despre evaluarea juridică sau politică a unei astfel de colaborări, inclusiv acceptarea tacită, de către unele dintre personalitățile europene, a planurilor barbare ale naziștilor, până la încurajarea lor directă. Ce multe spune fraza cinică rostită de ambasadorul Poloniei în Germania, Josef Lipski, în discuția cu Hitler din 20 septembrie 1938: ”…Pentru rezolvarea problemei evreilor, noi [polonezii] îi vom ridica… o minunată statuie la Varșovia”.

Noi nu știm, de asemenea, dacă există ceva ”protocoale secrete” sau anexe la acordurile încheiate de o serie de țări cu naziștii. Singurul lucru care ne rămâne este să îi ”credem pe cuvânt”. Printre altele, materialele referitoare la tratativele germano-britanice secrete nu au fost, încă, desecretizate. De aceea, cerem tuturor statelor să accelereze procesul de desecretizare a arhivelor și de publicare a documentelor necunoscute anterior, referitoare la perioadele antebelice și din timpul războiului, la fel cum o face Rusia în ultimii ani. Noi suntem gata pentru o amplă colaborare și pentru proiecte de cercetare comune, cu participarea istoricilor. 

Dar, revenim la evenimentele premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Era naiv să crezi că, după ce a suprimat Cehoslovacia, Hitler nu va face și alte revendicări teritoriale. De această dată, pentru recentul său complice în dezmembrarea Cehoslovaciei – Polonia. Apropo, aici, drept pretext a servit, de asemenea, moștenirea Versailles-ului – soarta așa-numitului Coridor Danzig. Venită după, tragedia Poloniei apasă în totalitate pe conștiința conducerii de atunci a țării, care a împiedicat încheierea alianței militare anglo-franco-sovietice și a sperat în ajutorul partenerilor occidentali, punându-și poporul sub roțile tăvălugului mașinii de distrugere hitleriste.

Ofensiva germană a evoluat în plină concordanță cu doctrina Blitzkrieg-ului. În pofida aprigei și eroicei rezistențe a armatei poloneze, la o săptămână de la izbucnirea războiului, la 8 septembrie 1939, trupele germane s-au apropiat de Varșovia. Iar vârfurile politice și militare ale Poloniei au fugit, spre 17 septembrie, în România, trădându-și poporul care continua să lupte împotriva cotropitorilor.

Aliații occidentali nu au confirmat așteptările polonezilor. După ce au declarat război Germaniei, trupele franceze au înaintat doar câțiva zeci de kilometri în interiorul teritoriului german. Toate acestea arătau ca o demonstrație de acțiuni active. Mai mult, Consiliul militar suprem anglo-francez, care s-a reunit pentru prima dată la 12 septembrie 1939, în orașul francez Abbville, a luat hotărârea de a opri complet ofensiva, în contextul evoluției rapide a evenimentelor din Polonia. A început notoriul ”război straniu”. Era evidentă trădarea directă din partea Franței și a Marii Britanii a obligațiilor lor față de Polonia.

Ulterior, în timpul procesului de la Nürnberg, generalii germani explicau astfel succesul lor rapid în est, fostul șef al staff-ului operativ al conducerii Comandamentului suprem al forțelor armate ale Germaniei, generalul Alfred Jodl, recunoscând: ”…Dacă, în 1939, încă nu am suferit înfrângerea, a fost numai datorită faptului că aproximativ 110 de divizii franceze și britanice – aflate, în timpul războiului nostru cu Polonia, în Occident, – au rămas absolut inactive, împotriva a 23 de divizii germane”.

Am rugat să fie scoase din arhivă toate materialele referitoare la contactele dintre URSS și Germania, din zilele dramatice ale lunilor august și septembrie 1939. După cum arată documentele, punctul 2 al Protocolului secret la Tratatul de neagresiune dintre Germania și URSS din 23 august 1939 stabilea că, în cazul unei restructurări teritoriale și politice a regiunilor care intră în componența statului polonez, granița sferelor de interese dintre cele două țări trebuie ”să treacă cu aproximație pe linia râurilor Narew, Vistula și San”. Cu alte cuvinte, în sfera sovietică de influență cădeau nu doar teritorii locuite cu preponderență de populația ucraineană și belorusă, dar și pământurile istorice poloneze situate între râurile Bug și Vistula. Este un detaliu despre care nu știu, acum, foarte mulți.

Ca și despre faptul că, imediat după ce Polonia a fost atacată, în primele zile din septembrie 1939, Berlinul a cerut cu insistență și în repetate rânduri Moscovei să se implice în acțiunile militare. Dar, conducerea sovietică a ignorat acest gen de apeluri și nu a intenționat să se amestece în dramaticele evenimente până nu a epuizat și ultima posibilitate.

Numai când a devenit absolut clar că Marea Britanie și Franța nu tind să-și ajute aliatul, iar Wehrmacht-ul este capabil să ocupe rapid întreaga Polonie și să iasă, practic, la porțile Minskului, a fost luată hotărârea, în dimineața zilei de 17 septembrie, de a trimite unități de trupe ale Armatei Roșii în așa-numitele Kresy Wschodnie – actualele părți din teritoriile Belarusului, Ucrainei și Lituaniei.

Evident că alte variante nu mai rămăseseră. În caz contrar, pentru URSS, riscurile ar fi crescut de câteva ori, pentru că, repet, vechea graniță sovieto-poloneză trecea la numai câteva zeci de kilometri de Minsk, iar războiul inevitabil cu naziștii ar fi început de pe poziții strategice extrem de dezavantajoase pentru țară. Iar milioanele de oameni de diferite naționalități, inclusiv evrei, care locuiau lângă Brest și la Grodno, Przemysl, Lvov și Vilno ar fi fost supuși exterminării de către naziștii și slugile lor locale – antisemiții și naționaliștii radicali.

Tocmai faptul că Uniunea Sovietică s-a străduit, până la ultima posibilitate, să evite participarea la conflictul izbucnit și nu dorea să joace de partea Germaniei, a făcut ca real contact dintre trupele sovietice și cele germane să se producă mult mai la est de limitele înscrise în protocolul secret. Nu pe Vistula, ci cam pe așa-numita linie Curzon, care, încă din 1919, fusese recomandată de Antantă drept graniță de est a Poloniei.

După cum se știe, conjunctivul este greu de folosit referitor la evenimente deja consumate. Spun doar că, în septembrie 1939, conducerea sovietică avea posibilitatea să mute granițele vestice ale URSS și mai departe, spre vest, până la Varșovia, dar a decis să nu facă asta.

Nemții au propus fixarea unui nou status-quo. La 28 septembrie 1939, Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov au semnat, la Moscova, Acordul de prietenie și de graniță dintre URSS și Germania, precum și un protocol secret vizând modificările graniței de stat, care era recunoscută ca linia de demarcație unde, de facto, stăteau două armate.

În toamna anului 1939, rezolvând propriile probleme strategico-militare și defensive, Uniunea Sovietică a început procesul de încorporare a Letoniei, Lituaniei și Estoniei. Intrarea lor în componența URSS a fost realizată pe bază de acord, cu aprobarea autorităților alese. Acest lucru era în concordanță cu normele dreptului internațional și statal din epocă. În plus, în octombrie 1939, i-au fost restituite Lituaniei orașul Vilno și regiunea învecinată – care, anterior, intraseră în componența Poloniei. Țările Baltice din componența URSS și-au păstrat organismele puterii, limba și aveau reprezentanți în structurile superioare ale statului sovietic.

În toate acele luni, nu a încetat lupta politică, militară, diplomatică și, nevăzută de ochi străini, activitatea serviciilor de informații. Moscova înțelegea că în fața ei se află un inamic ireconciliabil și feroce, că războiul ascuns cu nazismul începuse deja. Și nu există nici o justificare pentru a interpreta declarațiile oficiale, notele de protocol formale din acei ani drept dovadă a ”prieteniei” dintre URSS și Germania. URSS întreținea intense contacte comerciale și tehnice nu doar cu Germania, dar și cu alte țări. În același timp, Hitler a încerca de multe ori să atragă URSS în confruntarea cu Marea Britanie, dar, conducerea sovietică nu s-a lăsat convinsă.

Ultima tentativă de a înclina Uniunea Sovietică spre acțiuni comune a fost întreprinsă de Hitler în timpul vizitei lui Molotov la Berlin, în noiembrie 1940. Dar, Molotov a îndeplinit întocmai indicațiile lui Stalin, limitându-se la discuții cu caracter general despre ideea nemților privind aderarea URSS la Pactul celor trei – alianța între Germania, Italia și Japonia – semnat în septembrie 1940 și îndreptat împotriva Marii Britanii și a Statelor Unite. Nu întâmplător, chiar la 17 noiembrie, Molotov îl instruia pe reprezentantul plenipotențiar sovietic, aflat la Londra, I. Maiski, în felul următor: ”Pentru orientarea dumneavoastră… La Berlin nu a fost semnat nici un acord și nu s-a intenționat acest lucru. La Berlin, totul s-a limitat… la un schimb de păreri… Se pare că nemții și japonezii ar fi dorit foarte mult să ne împingă în direcția Golfului Persic și a Indiei. Am respins dezbaterea acestei chestiuni, considerând că astfel de sfaturi din partea Germaniei sunt nelalocul lor”. Iar, la 25 noiembrie, conducerea sovietică a pus punct definitiv: au fost avansate Berlinului condiții inacceptabile pentru naziști, inclusiv retragerea trupelor germane din Finlanda, un acord de întrajutorare între URSS și Bulgaria și o serie de alte condiții, excluzând pentru sine, în deplină cunoștință de cauză, orice posibilitate de a adera la Pact. Această poziție i-a întărit Führerului intenția de a declanșa un război împotriva URSS. Și, în decembrie, deja, lăsând la o parte toate avertizările strategilor lui legate de pericolul catastrofal al unui război pe două fronturi, Hitler a aprobat planul ”Barbarossa”. A făcut asta, înțelegând că Uniunea Sovietică este principala forță care i se opune în Europa și că viitoarea confruntare din est va decide soarta războiului mondial. Și, mai era convins că marșul spre Moscova va fi de scurtă durată și de succes.

Ce mi-aș dori să remarc în mod deosebit: atunci, țările occidentale au fost, practic, de acord cu acțiunile sovieticilor, au recunoscut dorința Uniunii Sovietice de a-și asigura securitatea. Astfel, încă la 1 octombrie 1939, fostul, pe atunci, șef al Amiralității britanice, Winston Churchill, a declarat într-o intervenție la radio: ”Rusia promovează o politică rece a propriilor interese… Pentru apărarea Rusiei, de amenințarea nazistă, era evident necesar ca armatele ruse să stea pe această linie [noua graniță vestică]”. La 4 octombrie 1939, în Camera Lorzilor, ministrul afacerilor externe al Marii Britanii, Edward Halifax, a declarat: ”…Trebuie amintit că acțiunile guvernului sovietic au constat în mutarea faptică a graniței pe linia care fusese recomandată în timpul conferinței de la Versailles, de lordul Curzon… Nu fac decât să repet fapte istorice și cred că ele sunt incontestabile”. Cunoscutul politician și om de stat britanic David Lloyd George sublinia: ”Armatele ruse au ocupat teritorii care nu sunt poloneze și care au fost acaparate cu forța de Polonia după Primul Război Mondial… Ar fi un act de nebunie criminală să pui înaintarea rusă pe același panou cu înaintarea nemților”.

Iar, în discuțiile neformale cu reprezentantul plenipotențiar sovietic, I. Maiski, înalți politicieni și diplomați britanici vorbeau mult mai deschis. Adjunctul ministrului afacerilor externe al Marii Britanii, Richard Butler, împărtășea, la 17 octombrie 1939, următoarele: ”…În cercurile guvernamentale britanice se consideră că nici nu poate fi vorba de problema restituirii teritoriilor din vestul Ucrainei și din vestul Belorusiei către Polonia. Dacă am fi reușit să creăm o Polonie etnografică de dimensiuni modeste, cu garanții nu doar din partea URSS și a Germaniei, dar și din partea Marii Britanii și a Franței, guvernul britanic s-ar fi simțit pe deplin satisfăcut”. La 27 octombrie 1939, principalul consilier al lui Neville Chamberlain, G. Wilson, a declarat: ”Polonia trebuie… restabilită ca stat independent pe propria bază etnografică, dar fără Ucraina de Vest și Belorusia”.

Trebuie arătat că, în cadrul acestor discuții a fost sondat terenul pentru îmbunătățirea relațiilor sovieto-britanice. În mare, aceste contacte au pus bazele viitoarelor alianțe și coaliții antihitleriste. Dintre politicienii responsabili, cu vederi largi, s-a evidențiat Winston Churchill, care, în pofida cunoscutei antipatii față de URSS, se pronunța și înainte pentru colaborarea cu ea. Încă din mai 1939, în Camera Comunelor, el a declarat: ”Ne vom afla într-un pericol de moarte dacă nu vom fi în stare să creăm o mare alianță împotriva agresiunii. Ar fi cea mai mare prostie dacă am respinge o firească colaborare cu Rusia Sovietică”. Deja, după izbucnirea acțiunilor militare în Europa – la întâlnirea cu I. Maiski, din 6 noiembrie 1939 – el spus, confidențial: ”…Între Marea Britanie și URSS nu există nici un fel de contradicții serioase și, prin urmare, nu există motive pentru relații tensionate și nesatisfăcătoare. Guvernul britanic… ar dori să dezvolte… relații comerciale. De asemenea, ar fi dispus să discute orice alte măsuri, capabile să contribuie la îmbunătățirea relațiilor reciproce”.

”Al Doilea Război Mondial nu s-a întâmplat brusc, nu a început pe neașteptate sau fără nici un motiv. Iar agresiunea Germaniei împotriva Poloniei nu a fost neașteptată. Ea a fost rezultatul unei serii întregi de tendințe și factori ale politicii mondiale din acele vremuri. Toate evenimentele de dinainte de război s-au aliniat într-un singur lanț fatal. Dar, desigur, principalii factori care au predeterminat una dintre cele mai mari tragedii din istoria omenirii au fost egoismul statelor, lașitatea, încurajarea agresorului care devenea tot mai puternic, dar și faptul că elitele politice nu erau disponibile pentru a găsi un compromis.

Din această cauză, este necinstit să afirmi că vizita de două zile la Moscova a ministrului nazist al afacerilor externe Ribbentrop a fost principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o oarecare măsură, toate marile state poartă partea lor de responsabilitate pentru începutul lui. Fiecare dintre ele a comis greșeli fatale, crezând, cu aroganță, că îi va putea păcăli pe ceilalți, asigurând avantaje unilaterale doar pentru sine sau că va fi ferit de catastrofa mondială ce se apropia. Iar această miopie, refuzul de a crea un sistem colectiv de securitate a costat milioane de vieți omenești și pierderi uriașe.

Scriu aceasta fără nicio intenție de a-mi asuma rolul de judecător, de a acuza sau de a justifica pe cineva, ca să nu mai spunem despre a începe o nouă etapă a confruntării informaționale internaționale pe câmpul istoriei, care poate conduce la conflicte între țări și popoare. Cred că cercurile științifice – cu larga participare a respectabililor istorici din diferite țări ale lumii – trebuie să găsească o evaluare echilibrată a ceea ce s-a întâmplat. Toți avem nevoie de adevăr și de obiectivitate. În ceea ce mă privește, întotdeauna i-am încurajat pe colegi să dezvolte un dialog calm, deschis, bazat pe încredere, pentru a evalua în mod autocritic și imparțial trecutul comun. O asemenea abordare va oferi posibilitatea de a nu repeta greșelile comise în trecut și va garanta o dezvoltare pașnică și de succes în anii următori.

În același timp, mulți dintre partenerii noștri nu sunt, deocamdată, pregătiți pentru o activitate comună. Dimpotrivă, urmărind propriile obiective, ei sporesc numărul și amploarea atacurilor informaționale asupra țării noastre, încercând să ne determine să venim cu scuze și cu sentimente de vinovăție, adoptând declarații profund ipocrite și motivate politic. Ca exemplu, rezoluția “Cu privire la importanța păstrării memoriei istorice pentru viitorul Europei”, aprobată de către Parlamentului European la 19 septembrie 2019, acuză direct URSS, alături cu Germania nazistă, de implicare în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Bineînțeles, rezoluția nu conține nicio o mențiune referitor la München.

Cred că acest gen de hârtii – nu pot numi această rezoluție drept document – au scopul evident de a provoca un scandal și reprezintă reale și periculoase amenințări. Doar a fost aprobată de un organism foarte respectat! Și, ce a demonstrate acesta? Oare, n-ar fi trist să spun: o politică deliberat menită să distrugă ordinea mondială postbelică, a cărei creare a fost o problemă de onoare și de responsabilitate a statelor, unii dintre reprezentanții cărora au votat, astăzi, pentru această declarație falsă. Și, prin urmare, au atentat la concluziile Tribunalului de la Nürnberg, la eforturile comunității mondiale, care, după anul Victoriei, 1945, a înființat instituții internaționale universale. Reamintesc, în această privință, că însuși procesul de integrare europeană, în cadrul căruia au fost create structurile corespunzătoare – inclusiv Parlamentul European – a devenit posibil numai datorită învățămintelor trase din trecut, evaluărilor sale juridice și politice clare. Și, cei care pun, intenționat, acest consens sub semnul întrebării subminează bazele întregii Europe postbelice.

Pe lângă amenințarea față de principiile fundamentale ale ordinii mondiale, există aici și o latură morală. Batjocura, luarea în râs a memoriei nu este altceva decât o ticăloșie. Ticăloșia poate fi intenționată, ipocrită și pe deplin conștientă atunci când, în declarațiile cu privire la cea de-a 75-a aniversare a sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, se enumeră toți membrii coaliției antihitleriste, cu excepția URSS. Ticăloșia poate fi lașă atunci când se demolează monumentele ridicate în onoarea luptătorilor împotriva nazismului și acțiunile rușinoase sunt justificate cu sloganuri false de luptă împotriva unei ideologii nedorite și a presupusei ocupații. Ticăloșia poate fi sângeroasă atunci când cei care se opun neo-naziștilor și moștenitorilor lui Bandera sunt uciși și arși. Repet, ticăloșia se manifestă în diferite moduri, dar, din acest motiv, nu încetează să fie dezgustătoare.

Uitarea lecțiilor istoriei, în mod inevitabil, se plătește scump. Vom apăra ferm adevărul bazat pe faptele istorice confirmate de documente și vom continua să vorbim cinstit și imparțial despre evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial. Acestui scop servește și un amplu proiect pentru crearea, în Rusia, a celei mai mari colecții de documente de arhivă, filme și materiale foto referitor la istoria celui de-al Doilea Război Mondial și la perioada premergătoare războiului.

O astfel de activitate se desfășoară, deja. La elaborarea acestui material au fost folosite multe dintre noile materiale recent descoperite și desecretizate. Iată de ce pot afirma, cu toată responsabilitatea: nu există documente de arhivă care să confirme suspiciunea potrivit căreia URSS ar fi intenționat să pornească un război preventiv împotriva Germaniei. Da, Comandamentul forțelor armate sovietice se ghida, într-adevăr, după o doctrină ce presupunea, în caz de agresiune, o rapidă respingere a acțiunilor inamicului Armatei Roșii, trecerea acesteia în ofensivă și ducerea războiului pe teritoriul inamicului. ”Dar, asemenea planuri strategice nu presupuneau vreo intenție de a ataca Germania în mod preventiv”.

Desigur, astăzi, istoricii au la dispoziție documente de planificare militară, directive ale statelor majore sovietic și german. În cele din urmă, știm cum s-au desfășurat evenimentele în realitate. De la înălțimea acestei cunoștințe, mulți vorbesc despre acțiuni, greșeli, gafe ale conducerii militar-politice a țării. Voi spune un lucru în această privință: pe lângă un flux imens de dezinformare de diferite tipuri, liderii sovietici primeau și informații reale despre agresiunea nazistă în pregătire. Și, în lunile premergătoare războiului, aceștia au făcut demersuri pentru creșterea pregătirii de luptă a țării, inclusiv o mobilizare parțială discretă pentru instruire, redislocarea formațiunilor și a rezervelor din districtele militare interne spre granițele vestice.

Războiul nu a venit chiar neașteptat – îl așteptau, se pregăteau pentru el. Dar, lovitura nazistă era de o putere distructivă fără precedent în istorie. La 22 iunie 1941, Uniunea Sovietică s-a confruntat cu cea mai puternică, mobilizată și antrenată armată din lume, pentru care lucra potențialul industrial, economic și militar din aproape toată Europa. La această invazie mortală au luat parte nu numai Wehrmachtul, dar și sateliții Germaniei, contingentele militare ale multor alte state de pe continentul european.

Cele mai serioase înfrângeri din 1941 au adus țara în pragul catastrofei. Forța de luptă și controlul s-au refăcut cu mijloace extreme – mobilizare generală, intensificarea tuturor eforturilor statului și ale poporului. În vara anului 1941, sub focul inamicului, a început evacuarea a milioane de oameni, a sutelor de fabrici și uzine, în estul țării. Producția de arme și muniție, care a început să ajungă pe front încă în prima iarnă, a fost desfășurată în cel mai scurt timp, iar, în 1943, ritmul ei îl depășea pe cel al Germaniei și al aliaților ei. Într-un an și jumătate, oamenii sovietici au realizat ceea ce se părea un lucru imposibil – atât pe front, cât și în spatele frontului. Și până în zilele noastre este greu de a conștientiza, înțelege și imagina câte eforturi incredibile, cât curaj și spiritul de abnegație au necesitat aceste realizări mărețe.

Uriașa forță a poporului sovietic, unit de dorința de a-și apăra Patria, s-a ridicat împotriva puternicei, înarmată până în dinți, indiferentei mașinării cotropitoare naziste. Poporul s-a ridicat pentru a se răzbuna pe dușmanul care a distrus, a călcat în picioare viața pașnică, planurile și speranțele oamenilor.

Desigur, în decursul acestui îngrozitor și sângeros război, unii au fost cuprinși de disperare și deznădejde, au fost cazuri de trădare și dezertări. Scindarea cruntă provocată de revoluție și de Războiul Civil, de nihilismul, luarea în derâdere a istoriei naționale, a tradițiilor și credințelor pe care au dorit să le impună, în special în primii ani după venirea la putere a bolșevicilor – toate astea au influențat… Dar, atitudinea majorității absolute a cetățenilor sovietici și a concetățenilor care trăiau în străinătate a fost alta – aceea de a păstra și de a apăra Patria. A fost un impuls adevărat și de nestăvilit. Oamenii au căutat sprijin în adevăratele valori patriotice.

”Strategii” naziști erau convinși că un imens stat multietnic poate fi cu ușurință îngenunchiat. Ei credeau că izbucnirea bruscă a războiului, caracterul lui nemilos și greutățile insuportabile vor acutiza inevitabil relația interetnică, iar țara va putea fi ruptă în bucăți. Hitler a declarat, fără echivoc: “Politica noastră față de popoarele care populează întinderile vaste ale Rusiei ar trebui să fie de a încuraja orice formă de dezacord și de scindare.”

Dar, încă din primele zile a devenit clar că planul naziștilor a eșuat. Cetatea de la Brest a fost apărată până la ultima picătură de sânge de către reprezentanții a peste 30 de naționalități. În toate etapele războiului – și în bătăliile majore, decisive și în apărarea fiecărui cap de pod, a fiecărui metru din pământul natal – vedem exemple ale unei asemenea unități.

Pentru milioanele de oameni evacuați, regiunea Volgăi și Uralii, Siberia și Orientul Îndepărtat, republicile Asiei Centrale și ale Transcaucazului au devenit casa lor. Localnicii împărțeau cu ei tot ce aveau, îi susțineau prin tot ce puteau. Prietenia popoarelor, ajutorul lor reciproc au devenit pentru inamic o adevărată fortăreață indestructibilă.

Indiferent cine ar încerca să demonstreze, astăzi, contrariul – Uniunea Sovietică și Armata Roșie au avut cea mai importantă și determinantă contribuție la înfrângerea nazismului. Au fost eroi care, încercuiți de dușman, au luptat până la ultimul la Belostok și Moghiliov, Uman și Kiev, Viazma și Harkov. Au mers, în ofensivă, lângă Moscova și Stalingrad, Sevastopol și Odessa, Kursk și Smolensk. Au eliberat Varșovia, Belgradul, Viena și Praga. Au luat cu asalt Keningsbergul și Berlinul.

Luptăm pentru adevărul autentic, neînfrumusețat și albit, despre acest război. Acest adevăr național, omenesc, aspru, amar și necruțător, ne-a fost transmis nouă de către scriitorii și poeții care au trecut prin focul și iadul încercărilor de pe front. Pentru generația mea, precum și pentru alte generații, povestirile și romanele lor, ”proza locotenenților” și poeziile pătrunzătoare au lăsat în suflet o urmă de neșters, transmițându-ne o obligație morală, un testament – să-i onorăm pe veteranii care au făcut tot posibilul de dragul Victoriei, să-i pomenim pe cei care au murit pe câmpul de luptă.

Și astăzi, ne zguduie versurile simple și mari în esența lor, din poezia lui Aleksandr Tvardovski, “Am fost ucis lângă Rjev”, dedicată participanților la bătălia sângeroasă și crâncenă a Marelui Război pentru Apărarea Patriei de pe secțiunea centrală a frontului sovieto-german. Numai în timpul luptelor pentru orașul Rjev și Ieșitura Rjev, în perioada între octombrie 1941 și martie 1943, Armata Roșie a pierdut, inclusiv cu cei răniți și dispăruții, 1 342 888 de persoane. Aduc aceste cifre cumplite și tragice, încă departe de a fi cifre complete, culese prin surse arhivistice – pentru prima dată, aducând un omagiu faptei eroice a eroilor cunoscuți și necunoscuți, despre care, în anii de după război, din diferite motive, se vorbea nemeritat și nedrept de puțin sau se tăcea complet.

Vă consemnez încă un document. Acesta este raportul Comisiei Internaționale pentru Reparații Germane, condusă de I. Maiski, întocmit în februarie 1945. Sarcinile comisiei includeau și elaborarea formulei conform căreia Germania învinsă trebuia să compenseze daunele pricinuite puterilor învingătoare. Comisia a ajuns la următoarea concluzie: „Cantitatea de soldați/zile consumate de Germania pe frontului sovietic depășește cifra respectivă pe toate celelalte fronturi aliate de cel puțin 10 ori. Frontul sovietic antrena, de asemenea, patru cincimi din tancurile germane și aproximativ două treimi din avioanele germane.” În general, ponderea Uniunii Sovietice din toate eforturile militare ale coaliției anti-hitleriste ajunge aproape la 75%. De-a lungul anilor de război, Armata Roșie a “măcinat” 626 de divizii ale țărilor “Axei”, dintre care 508 sunt cele germane.

La 28 aprilie 1942, Roosevelt, în discursul său către națiunea americană, a declarat: „Trupele rusești au distrus și continuă să distrugă mai multă forță de muncă, aeronave, tancuri și tunuri ale inamicului nostru comun decât toate celelalte națiuni luate împreună.” Churchill, într-un mesaj către Stalin, la 27 septembrie 1944, scria că “tocmai armata rusă a fost cea care i-a scos mațele mașinii militare germane…”.

Această evaluare a avut răsunet viu, în întreaga lume. Pentru că aceste cuvinte conțin acel mare adevăr pe care nimeni nu l-a pus, atunci, la îndoială. Aproape 27 de milioane de cetățeni sovietici au căzut pe fronturi, în prizonieratul german, au murit de înfometare și sub bombardamente, în ghetouri și în camerele de gazare din lagărele morții naziste. URSS a pierdut fiecare al șaptelea dintre cetățenii ei, Regatul Unit – pe fiecare al 127-lea, iar Statele Unite – pe fiecare al 320-lea. Din păcate, acest număr al pierderilor cele mai grele și irecuperabile ale Uniunii Sovietice nu este definitiv. Trebuie continuată munca minuțioasă de stabilire a numelor și a sorții celor morți – soldați ai Armatei Roșii, partizani, cei care au activat în ilegalitate, prizonieri de război și deținuți din lagărele de concentrare, precum și cetățeini uciși de escadroanele morții. Este datoria noastră. Și, în acest proces, un rol aparte îl joacă echipele de căutare, mișcările militar-patriotice și de voluntari, inclusiv proiectele precum baza electronică de date ”Memoria poporului”, care conține documente de arhivă. Și, desigur, trebuie o strânsă colaborare internațională pentru rezolvarea acestei misiuni umanitare.

Eforturile tuturor țărilor și popoarelor care luptau cu un dușman comun duceau către victorie. Armata britanică își apăra patria de invazie, se lupta cu naziștii și cu sateliții lor în Marea Mediterană, în Africa de Nord. Trupele americane și britanice eliberau Italia, deschideau cel de-al Doilea Front. Statele Unite au dat lovituri puternice și zdrobitoare agresorului din Pacific. Ne amintim de sacrificiile colosale ale poporului chinez și rolul lui uriaș în distrugerea militariștilor japonezi. Să nu uităm de ostașii “Franței Luptătoare”, care nu au recunoscut capitularea rușinoasă și au continuat să lupte cu naziștii.

De asemenea, vom fi întotdeauna recunoscători pentru ajutorul pe care ni-l acordau aliații, asigurând Armata Roșie cu muniție, materii prime, alimente și echipamente tehnice. Acest ajutor a fost substanțial – aproximativ șapte la sută din volumul total al producției militare a Uniunii Sovietice.

Nucleul coaliției antihitleriste a început să se contureze imediat după atacul asupra Uniunii Sovietice, când Statele Unite și Marea Britanie au sprijinit-o necondiționat în lupta împotriva Germaniei hitleriste. În timpul Conferinței de la Teheran, din 1943, Stalin, Roosevelt și Churchill au format o alianță a marilor puteri, au convenit asupra elaborării diplomației de coaliție, a strategiei comune în lupta împotriva amenințării mortale comune. Liderii Marii Troici aveau o înțelegere clară că unirea potențialelor industriale, de resurse și militare ale URSS, SUA și ale Marii Britanii va crea o superioritate incontestabilă asupra inamicului.

Uniunea Sovietică își respecta pe deplin obligațiile față de aliați și întindea întotdeauna o mână de ajutor. Armata Roșie sprijinea debarcarea trupelor anglo-americane în Normandia, desfășurând operațiunea de mari proporții, ”Bagration”, în Belorussia, iar, în ianuarie 1945, croindu-și calea spre fluviul Oder, a pus cruce ultimei ofensive puternice a Wehrmacht-ului pe Frontul de Vest, în Ardennes. Iar, la trei luni de la victoria asupra Germaniei, URSS, în deplină conformitate cu acordurile de la Yalta, a declarat război Japoniei și a distrus armata Kwantung, care număra peste un milion de militari.

Încă din iulie 1941, conducerea sovietică a anunțat că ”scopul războiului împotriva Germaniei fasciste nu a fost doar să elimine amenințarea apărută asupra URSS, ci și să ajute toate popoarele Europei care suferă de pe urma jugului fascismului german. Spre jumătatea anului 1944, inamicul a fost, practic, expulzat din aproape tot teritoriul sovietic. Cu toate acestea, inamicul trebuia să fie distrus în bârlogul său. Prin urmare, Armata Roșie și-a început misiunea eliberatoare în Europa, a salvat națiuni întregi de la distrugere și înrobire, precum și de groaza Holocaustului. A salvat, cu prețul sutelor de mii de vieți ale soldaților sovietici.

Este important să nu uităm de enorma asistență materială pe care URSS a oferit-o țărilor eliberate, pentru eliminarea amenințării foamei și pentru reconstruirea economiei și a infrastructurii. Acest lucru a fost făcut într-un moment în care cenușa războiului se întindea pe mii de kilometri, de la Brest până la Moscova și Volga. De exemplu, în mai 1945, guvernul austriac a cerut URSS să ofere produse alimentare pentru că ”nu știa cum să-și hrănească populația în următoarele șapte săptămâni rămase până la o nouă recoltă”. Cancelarul federal al guvernului interimar al Republicii Austria, Karl Renner, a numit acordul conducerii sovietice pentru a trimite alimentele drept ”un act salvator” pe care ”austriecii nu îl vor uita niciodată”.

Aliații au creat în comun Tribunalul Militar Internațional, menit să-i pedepsească pe criminalii politici și de război naziști Deciziile sale oferă calificări legale clare pentru asemenea crime împotriva umanității, precum genocidul, purificările etnice și religioase, antisemitismul și xenofobia. Tribunalul de la Nürnberg i-a condamnat direct și fără echivoc pe complicii naziștilor, colaboraționiștii de diferite feluri.

Fenomenul rușinos al colaboraționismului s-a manifestat în toate țările europene. Figuri precum Petain, Quisling, Vlasov, Bandera, acoliții și adepții lor, chiar dacă pozau în luptători pentru independența națională sau pentru eliberarea de comunism, nu sunt decât trădători și călăi. În monstruozitatea lor, ei și-au depășit frecvent stăpânii. În dorința lor de a servi în detașamentele speciale de pedeapsă, ei îndeplineau cu plăcere cele mai inumane și canibalice ordine. Ei poartă responsabilitatea pentru incidente sângeroase, precum execuțiile de la Babii Iar și masacrul de la Volîn, pentru incendierea localității Hatîn, pentru lichidarea evreilor în Lituania și Letonia.

Și astăzi, poziția noastră rămâne neschimbată – acțiunile criminale ale complicilor naziștilor nu pot fi justificate, pentru ele nu există termen de expirare. De aceea, trezește nedumerire faptul că, în unele țări, oameni mânjiți de colaborarea cu naziștii sunt, deodată, puși la egalitate cu veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Cred că este inadmisibil să pui semnul egalității între eliberatori și ocupanți. Iar eroizarea complicilor naziștilor nu poate fi privită decât ca o trădare a memoriei părinților și bunicilor noștri. Trădarea acelor idealuri care au unit popoarele în lupta împotriva nazismului.

Atunci, liderii URSS, SUA și ai Marii Britanii s-au confruntat – fără a exagera – cu o sarcină istorică. Stalin, Roosevelt și Churchill reprezentau țări cu ideologii, aspirații statale, interese și culturi diferite, dar au arătat o mare voință politică, s-au ridicat deasupra contradicțiilor și părtinirilor și au pus în prim-plan adevăratele interese ale lumii. Drept urmare, au reușit să ajungă la un acord și la o soluție din care a câștigat întreaga omenire.

Statele învingătoare ne-au lăsat un sistem devenit chintesența căutărilor intelectuale și politice a câtorva generații. Suita de conferințe – de la Teheran, Yalta, San Francisco și Potsdam – au pus bazele lumii unde, timp de 75 de ani, nu au fost războaie globale, în pofida celor mai acute divergențe.

Revizionismul istoric, în special pe tema celui de-al Doilea Război Mondial și a rezultatului lui, ale cărui manifestări se observă acum în Occident, reprezintă un pericol, pentru că denaturează în mod grosolan și cinic înțelegerea principiilor dezvoltării pașnice, consfințite la conferințele de la Yalta și San Francisco. Principala reușită istorică a întâlnirii de la Yalta și a altor decizii ale acelor vremuri este acordul privind crearea unui mecanism care să permită marilor puteri să reglementeze disensiunile, fără să iasă din cadrul diplomației.

Secolul al XX-lea a adus conflictele globale, atotcuprinzătoare, iar, în 1945, au intrat pe arenă și armele nucleare capabile să distrugă Pământul fizic. Cu alte cuvinte, reglementarea disputelor cu ajutorul forței a devenit nepermis de periculoasă. Iar învingătorii din cel de-al Doilea Război Mondial înțelegeau acest lucru. Realizau și erau conștienți de responsabilitatea pe care o poartă față de omenire.

De experiența tristă a Ligii Națiunilor s-a ținut cont în 1945. Structura Consiliului de Securitate al ONU a fost astfel elaborată încât să confere garanțiilor de securitate cât mai multă concretețe și eficiență. Așa a apărut instituția membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate și dreptul de veto, ca privilegiu al acestora și responsabilitate.

Ce este dreptul de veto în Consiliul de securitate al ONU? Pe înțelesul tuturor, este singura alternativă rațională la o confruntare directă a celor mai importante state. Este declarația uneia dintre cele cinci puteri că una sau alta dintre decizii este pentru ea inacceptabilă, contravine intereselor și viziunii ei privind o abordare corectă. Iar, celelalte țări, chiar dacă nu sunt de acord, adoptă o astfel de poziție ca un fapt împlinit, renunțând la tentativa de a transpune în viața năzuințele lor unilaterale. Cu alte cuvinte, mai trebuie căutat, într-un fel sau altul, compromisul.

Noua confruntare mondială a început aproape imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și, din când în când, a avut un caracter deosebit de aprig. Iar, faptul că Războiul Rece nu a degenerat în al treilea război mondial a confirmat în mod convingător eficacitatea acordurilor încheiate de Marea Troică. Regulile de conduită, convenite în momentul înființării ONU, au permis, pe viitor, reducerea la minim a riscurilor și menținerea sub control a stării de confruntare.

Desigur, acum observăm cum sistemul ONU lucrează în tensiune și nu atât de eficace precum ar fi putut. Dar, ONU continuă să-și îndeplinească principala sa funcție. Principiile activității Consiliului de Securitate al ONU reprezintă un mecanism unic de prevenire a unui mare război sau a unui conflict global.

Apelurile ce s-au făcut auzite destul de des, în ultimii ani, în favoarea anulării dreptului de veto, de a-i priva pe membrii permanenți ai Consiliului de Securitate de oportunitățile lor speciale sunt, în realitate, iresponsabile. Pentru că, dacă se va întâmpla așa, Organizația Națiunilor Unite se va transforma, de fapt, în aceeași Ligă a Națiunilor – o adunare pentru discuții sterile, lipsită de orice pârghii de influență asupra proceselor mondiale; cum s-a terminat totul, se știe. Tocmai de aceea, puterile învingătoare au abordat ideea formării noului sistem al ordinii mondiale cu maximă seriozitate, pentru a nu repeta greșelile predecesorilor.

Crearea sistemului contemporan de relații internaționale reprezintă unul dintre cele mai importante rezultate ale celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar cele mai insurmontabile divergențe – geopolitice, ideologice, economice – nu ne privează de posibilitatea de a căuta forme de coexistență și interacțiune pașnice, dacă există dorință și voință în acest sens. Lumea traversează astăzi vremuri destul de neliniștite. Totul se schimbă – de la raportul de forțe și influență pe arena mondială, la bazele de viață – sociale, economice și tehnologice – ale societăților, țărilor și chiar ale continentelor. În trecut, schimbări de o asemenea amploare nu au avut, practic, loc, fără mari conflicte armate, fără o confruntare de forță pentru construirea unor noi ierarhii globale. Grație înțelepciunii și clarviziunii liderilor politici ai puterilor aliate, a devenit posibilă crearea unui sistem care previne manifestările extreme ale unei asemenea rivalități obiective, care este, istoricește, proprie dezvoltării lumii.

”Datoria noastră – a tuturor celor care își asumă responsabilitatea politică și, înainte de toate, a reprezentanților statelor învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial – rezidă în a garanta că sistemul nostru va fi păstrat și îmbunătățit… Astăzi, ca și în 1945, esențial este să dăm dovadă de voință politică și să dezbatem viitorul împreună. Colegii noștri, domnii Xi Jinping, Macron, Trump și Johnson – au susținut inițiativa Rusiei de a organiza o întrevedere a celor cinci puteri nucleare, membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU. Le suntem recunoscători și sperăm că o asemenea întrevedere personală se va desfășura cât se poate de curând.

Cum vedem noi ordinea de zi a viitorului summit? După părerea noastră, înainte de orice, ar fi util de analizat pașii de dezvoltare a începuturilor colective în afacerile mondiale, de discutat deschis problemele legate de menținerea păcii, consolidarea securității globale și regionale, controlul asupra armamentului strategic, de eforturile comune în combaterea terorismului, extremismului, a altor provocări și amenințări actuale.

O temă separată a ordinii de zi a întâlnirii o constituie situația din economia globală, cu accent pe depășirea crizei economice provocate de pandemia de coronavirus. Țările noastre adoptă măsuri fără precedent pentru protejarea sănătății și a vieții oamenilor, cu programe de susținere a cetățenilor care au ajuns în situații de viață dificile. Dar, numai de capacitatea noastră de a lucra împreună și convenit, ca adevărați parteneri, depinde cât de grele vor fi consecințele pandemiei, cât de rapid va ieși economia globală din recesiune. Cu atât mai mult, economia nu trebuie transformată într-un instrument de presiune și confruntare. Printre temele care se cer dezbătute se numără apărarea mediului înconjurător și lupta împotriva schimbărilor climatice, dar și asigurarea securității spațiului informațional global.

Ordinea de zi propusă de Rusia pentru preconizatul summit ”al celor cinci” este deosebit de importantă și actuală atât pentru țările noastre, cât și pentru întreaga lume. Și, la toate punctele, noi avem idei și inițiative concrete.

Nu există nici o îndoială că summitul Rusia, China, Franța, SUA și Marea Britanie va juca un rol major în găsirea răspunsurilor comune la provocările și amenințările momentului, demonstrând atașamentul comun la spiritul de alianță, la acele idealuri umaniste și valori supreme pentru care, umăr lângă umăr, au luptat părinții și bunicii noștri.

Bazându-ne pe memoria comună a istoriei, putem și trebuie să avem încredere unul în celălalt. Acest lucru va servi drept fundament solid pentru negocieri de succes și acțiuni convenite de dragul consolidării stabilității și securității pe planetă, de dragul prosperității și bunăstării tuturor statelor. Fără nici o exagerare, aceasta este datoria noastră comună și responsabilitatea noastră în fața lumii, în fața actualelor și viitoarelor generații.

Copilul lui Rareș Bogdan are dreptul la 100 de invitați de ziua sa. Celorlalți li se interzic și jucăriile în grădinițe!


Legea e făcută pentru proști. Așa se poate sintetiza ultima știre legată de cheful dat de europarlamentarul PNL Rareș Bogdan la Cluj pentru fiica sa, la care au venit nu mai puțin de 100 de invitați.

Georgiana Arsene

Ce distanțare socială, ce restaurante închise, ce măsuri de protecție împotriva COVID-19? Vrăjeală! Praf în ochi pentru noi, proștii, care stăm și ascultăm de cei aflați vremelnici la putere, care râd de noi până la epuizare și stabilesc măsuri cât mai aberante. Pe care, ghici ce? Noi chiar ne dăm peste cap să le respectăm.

Deci… în timp ce fiica europarlamentarului Rareș Bogdan se distra alături de prieteni, copiii României trebuie să stea la distanță de cel puțin un metru unii de alții în grădinițe și să nu se joace cu jucării din material textil, inclusiv din pluș. De asemenea, din grădinițe se elimină covoarele, mochetele și draperiile.

E drept așa? Cu ce sunt unii mai buni decât alții? De ce unii copii au mai multe drepturi decât alții?

Daniel Moroșanu, liberal, 42 de ani. Dă bacul. Nu a îndrăznit în timpul E. Andronescu


Examenul de bacalaureat 2020 a venit cu mari emoții pentru un liberal de seamă. Este vorba despre prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, care, la cei 42 de anișori, susține ”examenul maturității”.

Georgiana Arsene

Presa din Vrancea ne informează că Daniel Moroșnu s-a înscris la examenul de bacalaureat la unitatea de învățământ din comuna natală – Liceul ”Simion Mehedinți” Vidra. Daniel Moroșanu are 42 de ani, dar și-a finalizat studiile liceale în urmă cu doi ani, la seral.

Deci liberalul de frunte putea să își dea bac-ul de acum 2 ani, dar, probabil că nu a vrut să riște. Așa că a mai așteptat. Nu un an, ci doi, așa cum am scris deja. Că doar nu era să dea bac-ul anul trecut, când la cârma Ministerului Educației Naționale era pesedista Ecaterina Andronescu?

Nu, dă acum, când la cârma Învățământului se află Monica Anisie, cunoscută pentru expresia ”subiecte prietenoase”.

Îmi și imaginez un posibil dialog între cei doi:

Anisie: ”Ce naiba, Daniel, hai #sărupempisica!”

Moroșanu: ”Săru-mâna, da știți, io nu sunt cu violența… Mie îmi plac animalele…”

Lăsând gluma la o parte, să vedem ce a declaraat Daniel Moroșanu azi, după proba scrisă la Limba și Literatura Română:

Subiectele au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Am învățat şi sper să fie bine. Mai am miercuri şi joi, la istorie şi geografie. Nu m-am hotărât dacă în eventualitatea în care iau Bacalaureatul voi urma şi o facultate”, a declarat Daniel Moroşanu pentru cotidianul Adevărul.

Acum înțelegem de ce s-au anonimizat rezultatele de la Bac 2020. Sau nu? 🙂

Orban nu mai știe cum să-i mai amăgească pe pensionari. A trecut la episodul ”pensia mamei”


Premierul României a ieșit aseară la tv ca să ne spună că nu se măresc pensiile și nici nu se dublează alocațiile.

Georgina Arsene

Vârstnicii României nu au decât să își drămuiască în continuare ultimul bănuț pentru că nu sunt venituri suplimentare la buget pentru majorarea pensiilor.

În situația asta dificilă în care trebuie să mai taie de pe listă ce nu e important se află, am aflat, chiar mama premierului Ludovic Orban care, după o viață de muncă, ia de la poștaș suma de 1800 de lei pe lună.

Deci vă dați seama că Orban nu îi dă de la buget nici maică-sii, așa că înduioșați-vă puțin și mai lăați-vă manipulați, în timp ce vă blestemați zilele că ați ajuns să vă uitați la rafturile pline și să suspinați cu mâna în buzunarele goale…

Orban, în schimb, după ce ne-a spus că nici cea care i-a dat viață nu are o pensie mare – deși, raportat la alte categorii de pensionari nu stă prea rău – a pus și placa aia cu PESEDE, PESEDE…

Ca să pricepem că trebuie să urâm PESEDE în timp ce facem foamea. Că ura nu apare când ești sătul, ci când ți s-a lipit burta de șira spinării…

Între timp, prietenii PNL-ului prosperă, contractele cu statul – chiar și cele de armament – merg bine, iar vinovat de toate astea este, evident, PESEDE, PESEDE.

Nici sinecurile nu au fost uitate, o grămadă de pițipoance și pițiponci, bune și buni la nimic mănâncă o pâine albă de la stat. Din taxele și impozitele noastre, să ne înțelegem, da?

Așa-i că vă place? De! Asta ați votat, asta aveți!

Ce pică anul ăsta la bac 2020


Peste numai câteva ore, absolvenții de liceu vor susține prima probă din cadrul examenului de bacalaureat 2020, cea de Limba și Literatura Română.

Georgiana Arsene

Bacul de anul ăsta este diferit de cel de anul trecut și de toate celelalte din pricina faptului că se desfășoară în condiții speciale, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Indiferent de subiectele care se vor da la bac 2020, un lucru e cert: mulți vor da vina pe pandemie, ca vinovată pentru lacunele lor, de parcă înainte de a se trece la învățarea online era vorba de așa ceva.

Mai amuzant ar fi ca absolvenți ai promoțiilor anterioare să găsească scuza asta…

În fine, eu sper că doamna Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a avut grijă ca subiectele să fie unele ”prietenoase”…