Se redeschid bibliotecile legionare în ţară?


Şerban Suru, şeful Mişcării Legionare – Garda de Fier vorbeşte, într-un interviu acordat https://inprimalinie.wordpress.com, despre impactul pe care o asemenea mişcare îl are asupra românilor. Suru susţine că va redressa mişcarea printr-o serie de măsuri, cum ar fi, spre exemplu, completarea şi relansarea publică a iniţiativei “Democraţia Legionară” (Să ne pedepsim conducătorii).

Ce impact are o astfel de mişcare asupra românilor la momentul de faţă?

Momentan mic. Nu se poate încă valorifica, cu şanse reale de succes, în politică.

Sunt interesaţi tinerii de o revigorare a Mişcării Legionare în România?

Mulţi da. Însă de la dorinţă şi până la a participa în mod efectiv la revigorare sau până la afimarea concretă a dorinţei de a deveni legionar şi a te implica în acest sens este pt. cei mai mulţi încă o distnţă mare de străbătut.

Teribilism?

Nu. Poate comoditate, poate puţină teamă de asumare a unui angajament, poate o cunoaştere superficială a ceea ce însemnă cu adevărat ML. Sunt mai mulţi factori şi depind de la individ la individ.

Aţi fost „curtaţi” de partide politice mari din România? Dacă da, de care?

Miscarea Legionara: este o iniţiativă pornită în 1999-2000.

A se vedea şi: http://www.miscarea-legionara.net/doc_Democratia_Legionara.html

SA NE PEDEPSIM CONDUCATORII simplu.doc

Nu am fost curtaţi propriu-zis de alte partide. Dar s-a încercat preluarea ideilor noastre de către PDSR(actualul PSD).

Să înţeleg, atunci, că nu prezentaţi interes nici pentru SRI?

Nu avem de unde să ştim. În anii 1993-1997 am fost pomeniţi in toate rapoartele anuale ale SRI. Dar de atunci, tăcere. În schimb am primit plângeri penale multe. Toate soluţionate cu „celebrul” NUP. Spre exemplu: de la ambasadoarea pe atunci a statului Israel Rodica Gordon, de la Georgy Frunda, de la Marco Maximilan Katz.

Şi în prezent? Tăcere totală?

De la cine? De la SRI?

În general. În răspunsul anterior aţi pomenit nu numai de SRI, ci şi de ambasadori.

Da. Tăcere. Au realizat, probabil, că fără să vrea, prin acţiunile lor nereuşite împotriva noastră ne făceau publicitate şi pozitivă totodată.

Ce veţi face pentru a redresa Mişcarea Legionară?

1. Refacem micul nostru sediu

2. Repornim revista „Obiectiv Legionar2, dar nu în format tipărit căci în ziua de astăzi sunt bani cheltuiţi fără succes, ci în format electronic cu multe imagini video etc.

3. Completăm iniţiativa „Democaraţia Legionară” (Să ne pedepsim conducătorii) şi o relansăm în public.

4. Redeschidem biblioteci legionare în diverse capitale de judeţ (aceasta va lua ceva timp)

5. „Atacăm” instituţiile statului pe diverse probleme politico-economice, solicitând răspuns, inclusiv prin justiţie.

Anunțuri

„Mein Kampf” – Catehismul Germaniei noi


mkRecenzia de mai jos este preluată integral din Almanahul muncii româneşti din 1942.

„MEIN KAMPF” sau pe româneşte „Lupta mea” a fost conceput de Fuhrerul Adolf Hitler în 1924, în închisoarea din Landsburg-am-Lech, unde actualul Fuehrer al Germaniei Mari fusese încarcerat pentru ideile sale politice de tribunalul popular (roşu) din Muenchen.

„A fost un prilej” – cum spune d. Hitler în prefaţă – „să mă dedic unei opere pe care mulţi mă îndemnase s-o scriu şi pe care o simţeam chiar eu folositoare cauzei noastre. M-am decis, deci, să expun, în două volume, nu numai scopurile mişcărei, dar chiar geneza ei. O astfel de operă putea fi mai rodnică decât un tratat pur doctrinar.

Mai mult, aveam ocazia să arăt propria mea formaţie, atât pentru faptul că aceasta era necesară înţelegerii cărţii, cât şi pentru a distruge o legendă făurită în jurul persoanei mele de presa ovreiască.

Nu mă adresez aci străinilor, ci partizanilor mişcării, cari pentru a-şi satisface inima şi sufletul caută acum o explicaţie mai adâncă.

Nu ignor faptul că mai mult prin vorbă decât prin scris se cuceresc oamenii; toate marile mişcări pe care istoria le-a înregistrat datoresc mai mult oratorilor decât scriitorilor. Dar nu este mai puţin adevărat că o doctrină nu-şi poate salva unitatea decât dacă ea a fost fixată prin scris odată pentru toţi.

Aceste două volume sunt pietrele pe care le aduc eu la edificiul comun”.

Din rândurile citate se văd şi împrejurările în care a fost scrisă opera şi motivele care l-au determinat pe d. Hitler să o scrie.

Ca să ne dăm seama de valoarea esenţială şi actuală a cărţii şi de locul pe care o ocupă în orientarea spirituală şi politică al celui de-al treilea Reich este suficient să transcriem câteva rânduri din „Voelkischer Neobachter”, cu data de 11 Decembrie 1933:

„Cartea Fuehrer-ului nostru conţine pentru prezent şi viitor principiile definitive ale concepţiunilor naţional-socialiste.

Ea este indispemsabilă oricărui german şi oricui vrea să pătrundă tainele noastre. Ea constituie esenţa chia a naţional-socialismului şi trebuie să devină de acum înainte biblia poporului german”.

Acest deziderat este astăzi o realitate, pentru că „Mein Kampf” este astăzi răspândită în Germania în mai mult de 1 milion de exemplare şi se poate afirma că ea a exercitat asupra naţiunii germane o influenţă tot atât de covârşitoare ca şi Coranul asupra lumii musulmane sau Vedas asupra lumii hinduse.

Precum se ştie, această carte este dăruită tuturor perechilor căsătorite de către ofiţerul stării civile, şcolarilor cari au obţinut capacitatea. Deasemenea, toate bibliotecile populare posedă un număr considerabil de exemplare.

Este de prisos să menţionăm faptul că „Mein Kampf” este tradus în mai toate limbile europene, ba chiar şi în limba japoneză, ca fiind piatră de hotar în noua orientare spirituală şi politică a Europei.

Ion Muche

Cum era cu ridicatul cozii?


Până acum mi-am obişnuit cititorii acestui blog cu articole politice, în cea mai mare parte. Ei bine, de data asta, voi scrie o opinie, mai bine spus, îmi voi exprima nedumerirea cu privire la cazul poliţistei din Olt, devenită victimă după ce a întreţinut relaţii sexuale cu capii Poliţiei.

Vă spun cu toată sinceritatea că mărturisiri de căinţă şi schimări bruşte în maici imaculate, aşa cum s-a întâmplat cu poliţista în cauză, mă lasă rece. Dar îmi ridică anumite întrebări pe care presa dornică de senzaţional nu le-a pus deocamdată pe tapet.

Şi anume:

  1. Fata/femeia în cauză susţine că a fost batjocorită nu doar de unul, ci de mai mulţi oameni ai legii. Întrebare: dacă era vorba de viol, atunci, cum Dumnezeu a stat ea să fie violată constant? N-a ţipat? Şi de ce numai ea – bine, ulterior am aflat că au mai fost în aceeaşi situaţie 3 colege. Întrebare suplimentară: câte poliţiste sunt în Olt? Patru?
  2. De ce tocmai ea? Avea faţă de fraieră sau a ridicat codiţa?
  3. De ce tocmai acum?
  4. Dacă, într-adevărm era violată, de ce nu a spus nimic familiei, de ce nu a luat atitudine mai demult? Ce primea în schimb? De la cine?

Soluţia pentru România: referendum pentru revenirea la monarhia constituţională


Susţine Grigore Culian, editor fondator „New York Magazin”, în exclusivitate pentru https://inprimalinie.wordpress.com, Acesta spune cum vede evoluţia politică şi socială în România pentru anul 2013. Din păcate, previziunile jurnalistului american de origine română sunt dintre cele mai pesimiste.

Cum vedeţi evoluţia social politică a României în 2013? Vor dispărea partide, vor apărea altele?

. Criza economică mondială va adânci sărăcia în care trăiesc românii şi ar putea conduce la noi proteste în stradă, care nu pot fi controlate de partide. Vor dispărea formaţiunile politice fragile, fiind înghiţite de partidele mari (PSD, PNL) sub presiunea lipsei de fonduri.

Care este, din punctul dvs de vedere, liderul incontestabil – politic, evident, al României lui 2012?

România nu are un lider politic proeminent, care să fie un model de conduită civică şi să devină un om de stat cu viziune pentru viitor. De aceea, o soluţie ar fi un referendum pentru revenirea la monarhia constituţională, care, cu toate lipsurile ei, a generat prosperitate economică în România, desfiinţând şi lupta pentru putere dintre palatele Cotroceni şi Victoria.

Sursa foto: Gandul.info

Industria Deltei Dunării în primul deceniu comunist


Fabrici de prelucrare a stufului şi a peştelui, precum şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor Deltei Dunării sunt subiecte abordate în lucrările despre frumuseţile patriei noastre apărute în primul deceniu comunist.

Lucrarea “Călătorind prin Delta Dunarii”, a profesorului Raul Călinescu, apărută, în anul 1954, la Editura Agro-Silvică de stat, în “Colecţia societăţii pentru răspândirea ştiinţei şi culturii” este un exemplu în acest sens.

 Delta Dunării,”uriaş şantier al muncii”

“Cei mai mulţi dintre noi am cunoscut Delta Dunării numai ca pe un loc de tihnită plimbare cu vaporul – adesea destul de plăcută, prin prânzurile pescăreşti, formate din borş de peşte şi crap la proţap – iar vânătorii, ca cel mai încântător loc pentru vânătoarea raţelor şi gâştelor sălbatice. Multă vreme aşa a şi fost. Astăzi, însă, Tulcea este un uriaş şantier al muncii” scria profesorul Raul Călinescu în lucrarea “Călătorind prin Delta Dunării”, în capitolul “Amenajarea piscicolă a Deltei Dunării”, pagina 55.

Cum anume începea să înflorească economia acestei regiuni a României, în primul deceniu de instaurare a comunismului şi de implementare a politicilor sale? Ne lămureste tot profesorul Raul Călinescu, ce afirma că la Tulcea s-a creat “de către regimul nostru democrat-popular”  “ o fabrică de stufit, adică de plăci izolatoare făcute din stuf; un şantier de reparat vase pescăreşti; instalaţii frigorifere pentru industria alimentară şi îndeosebi pentru industria de pescărie; un combinat alimentar de conserve în ulei sau bulion, cu o fabrică pentru extragerea unturii de peşte, prepararea făinii de peşte furajere, hrană pentru unele animale domestice, ca şi îngrăşăminte organice, apoi clei de peşte etc.” Idem.

Tulcea mai era, în acea perioadă, un centru important de desfacere a peştelui. “Tot la Tulcea este un institut de cercetări piscicole, care are sarcina de a studia problemele ştiinţifice legate de viaţa peştilor şi de producţia piscicolă din Deltă – iar la Galaţi o secţie a Institutului piscicol de la Constanţa, pentru formarea cadrelor de ingineri piscicoli. Sulina şi Sf. Gheorghe sunt centre de ambarcaţiuni pescăreşti motorizate, iar vasul-uzină “Octombrie Roşu” face curse regulate între Sulina şi Constanţa, pentru pescuitul în dreptul gurilor Dunării şi Razelmului”. Idem, pagina 56.

 Măsuri contra braconajului

Statul comunist se gândea la toate aspectele ce aveau legătură cu Delta Dunării, inclusiv la o serie de măsuri menite să descurajeze persoanele care ar fi dorit să vâneze sau să pescuiască ilegal. Alte măsuri vizau valorificarea bogăţiilor Deltei Dunării. “S-au făcut canalizări noi şi s-au curăţit vechile canaluri Dunavăţu şi Cernet. S-a curăţit şi îmbunătăţit Dravonul. S-au luat, de asemenea, măsuri pentru stăvilirea unor vânători devastatoare a unor specii de păsări devenite rare în Delta Dunării, ca de pildă pelicanul şi cormoranul care, deşi păsări ihtiofage, ce se hrănesc cu peşti, uneori în cantităţi mari, au ajuns astăzi extrem de rare. La Enisala s-a creat un centru de şandro-cultură, pentru producerea puieţilor de şalău, în vederea recolonizării acestui peşte de calitate superioară în diferite bălţi din zona Deltei şi a lagunelor” scria profesorul Raul Călinescu, în lucrarea citată.

Toate produsele necesare fabricii de conserve erau autohtone. “În 1951, combinatul alimentar Tulcea a cultivat o vastă suprafaţă de teren cu pătlăgele roşii, necesare conservelor de peşte în bulion. S-au extins culturile agricole pe grindurile din deltă şi se proiectează cultivarea aici a plantelor citrice (lămâi, portocali, mandarini etc.)”. Idem, pagina 57.

În ceea ce priveşte viaţa pescarilor, “a fost mult îmbunătăţita şi protecţia muncii lor este astăzi o realitate. Cu ajutorul utilajului sovietic, îndeosebi cu vasele de dragaj sau de despotmolire a braţelor, se asigură buna circulaţie pe braţul Sulina, care este cel mai bine adaptat pentru navigaţia internaţională. În această problemă, U. R. S. S. a avut, după cum se ştie, importante preocupări, pe care le-a susţinut cu tărie şi în mod eficace în fata forurilor internaţionale, şi, mai ales, în cadrul conferinţei ţărilor dunărene”. Idem, pagina 58.

Falimente răsunătoare în Tulcea

Din strălucirea industriei tulcene de altădata nu a mai rămas nimic – amintiri şi regrete, condimentate din plin cu o rată a şomajului destul de mare. În ediţia de sâmbătă, 21 iulie 2012 a revistei Capital, sub titlul “Faliment la conservă” http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/sambata-faliment-la-conserva-169381.html apărea un articol “dedicat” dezastrului din industria Deltei Dunării. “Până la sfârşitul anilor ‘90, în România existau multe fabrici de conserve şi preparate din peşte, inclusiv câteva foarte mari, precum cele de la Tulcea, Brăila, Galaţi şi Bucureşti, care asigurau întregul consum intern şi furnizau şi mari cantităţi la export. Începând cu anul 1997, rând pe rând, aceste fabrici au intrat în faliment, şi au fost închise. Au falimentat chiar şi unele închise după 1990”.

Revista Capital prezintă punctul de vedere al lui Constantin Chiriazis, preşedintele ANPA Tulcea, fost director comercial la una dintre cele mai mari întreprinderi de industrializare a peştelui din România, SC Tulco SA. Acesta susţine că falimentarea fabricilor de prelucrare trebuie pusă în sarcina tuturor guvernelor care s-au succedat la Palatul Victoria în ultimii 15 ani. “Şi-au bătut joc de unul dintre puţinele sectoare industriale care se baza pe un potenţial autohton imens de materie primă, adică de peşte de cea mai bună calitate, iar rezultatul este că astăzi importăm preparate şi, mai ales, conserve de peşte, inclusiv pentru rezervele statului, ceea ce este o crimă economică”. La rândul ei, flota românească de pescuit oceanic, cu cele 40 de pescadoare, a dispărut după 1990. Nu au spuravieţuit nici măcar navele moderne la acea dată, care aveau la bord linii tehnologice de prelucrare şi conservare, mai scriu ziariştii de la Capital.