De ce opoziţia lui Navalny nu va avea câştig de cauză.


Georgiana Arsene

Despre luptărorul curajos anti-corupţie din Rusia, Alexey Navalny, se tot scrie în România, de parcă presa de la noi ar intenţiona să îi legitimeze acţiunile. Nimeni nu vorbeşte, însă, despre cultul personalităţii pe care acesta îl creează în jurul său sau despre sumele de bani-deloc de neglijat – obţinute din donaţii.

Un aspect care nu poate fi trecut cu vederea este cel referitor la persoana sa şi la imaginea creată în jurul său. Să fie Navaly doar produsul unor păpuşari abili din umbră? Şi, dacă este aşa, cât timp va mai fi activ? Răspuns: până când rolul său se va termina.

Trebuie spus că, în ciuda insistenţei cu care acest avocat blogger încearcă să manipuleze tinerii, imaginea lui Vladimir Putin nu pierde din popularitate tocmai în rândul publicului-ţintă al lui Navalny.

Alegerile prezidenţiale de anul viitor din Rusia reprezintă o miză deosebit de importantă pentru toţi lideri globali.

Sesiunea de întrebări

Un aspect destul de discutat în presa de la noi a fost cel referitor la emisiunea maraton în care preşedintele rus Vladimir Putin a răspuns, timp de 4 ore, întebărilor cetăţenilor.  Deşi la noi s-a speculat că aceste întrebări au avut ca scop doar crearea unei imagini binevoitoare preşedintelui rus, Michael Sturmer, profesor de istorie la Universitatea Erlangen Nurnberg, fost consilier, în anii ’80 ai cancelarului Helmut Kohl, care s-a impus drept unul dintre cei mai reputaţi analişti ai situaţiei politice actuale, prezintă o altă viziune asupra acestui om de stat.

În lucrarea „Putin şi Noua Rusie”, rememorând o întâlnire cu Vladimir Putin, afirmă: „În septembrie 2005 am avut o altă întâlnire cu dl Putin, aflat în acel moment la cel de al doilea mandat prezidenţial al său, întâlnire care a avut loc în Sala Ovală din Kremlin. (…) Putin a întârziat şi şeful protocolului a trebuit să ceară scuze. (…) Deodată, a apărut neanunţat, salutându-i pe fiecare în parte, în maniera sa caracteristică , cu capul puţin înclinat, cu ochii ca nişte fascicule de laser, care îi examinau pe fiecare, pentru a şti dacă îi este prieten sau duşman. Le-a urat apoi bun venit tuturor şi i-a invitat pe oaspeţi să îi pună întrebări sau să facă comentarii. Faţă de uzanţa din epoca sovietică, nici o întrebare nu a trebuit prezentată în prelabil în scris. Fiecare din cei douăzecişicinci de participanţi era liber să întrebe orice, majoritatea întrebărilor fiind mai curând dificile. Dar lui Putin se pare că îi place o confruntare sportivă. (…) Putin pare să agreeze acest gen de discuţii „. ( pag. 85)

Atunci, Vladimir Putin s-a adresat, timp de trei ore, unor profesori universitari, jurnalişti şi experţi din think tank-uri, cu toţii veniţi din Vest.

Acesta este numai unul din exemplele date de Michael Sturmer. Lucrarea sa dezvoltă subiectul întâlnirilor avute cu preşedintele rus, precum şi despre „plăcerea de a face afaceri cu ruşii”, referindu-se, desigur, la mediul de afaceri german în relaţie cu ruşii.

„Starea de spirit din cadrul companiilor germane din Rusia este una optimistă, conform unui raport privind anul 2007”. (Op. cit., pag. 228)

„Este pur şi simplu… charismatic”

Un alt aspect care trebuie luat în considerare atunci când vorbim despre Vladimir Putin este uriaşa sa capacitate de captare a atenţiei publice, este acea carismă specifică marilor conducători. Evidet, dacă, la toate astea, se adaugă faptul că preşedintele rus este un bărbat atrăgător, atunci lucrurile nu mai au nevoie de nici o altă explicaţie.

Despre acest fapt a vorbit şi Anna Arutunyan, în cartea sa „Ţarul Putin. Din interiorul cultului puterii în Rusia”. Autoarea, care se mândreşte cu faptul că a crescut în SUA şi că în liceu a refuzat să susţină jurământul de credinţă faţă de steag şi naţiune, povesteşte o întâmplare care o fac să îşi pună mari întrebări cu privire la acţiunile sale. Este vorba despre o vizită efectuată de Vladimir Putin la redacţia unde lucra şi aceasta. „Nimeni nu i-a cerut directorului general să-i instruiască pe angajaţii săi să se apropie de Putin şi să-i strângă mâna. Dimpotrivă, în timpul inspecţiei finale dinaintea sosirii, directoarea organizaţiei ne-a spus în mod specific să ne „relaxăm”.

Şi, deşi ni s-a atras atenţia să ne golim birourile înainte de vizita lui, nimeni nu mi-a făcut vreo aluzie să îndepărtez un teanc de cărţi cu titluri ca „Rusia lui Putin, ruinele opoziţiei”. (…) Dar aici, în Moscova, cu o jumătate de oră înainte de a-l vedea pe conucătorul de facto al Rusiei, am înlăurat eu însămi cărţile de pe birou. De ce?”

În capitoul „Ţarul Putin. Cultul”, autoarea prezintă cazul unor tinere care îl susţin pe Vladimir Putin, fără să fie prea puţin interesate de politică. Aceasta consemnează declaraţiile lor care susţin că admiraţia pe care i-o poartă lui Vladimir Putin este specificul unei generaţii, nu este una strict individuală.  „Nu-i înţeleg pe cei care cred că este greşit să-l iubeşti pe Putin, a mărturisit ea în octombrie 2011, la numai o săptămână după ce premierul (la acea vreme, Vladimir Putin ocupa funcţia de premier – n. Georgiana Arsene) îşi anunţase decizia de a ocupa din nou fotoliul prezidenţial. (…) Îmi place Putin ca imagine şi ca personalitate. Avem aceeaşi rasă de câine. Este pur şi simplu… charismatic. Când l-am văzut la televizor, mi-a plăcut întotdeauna ca bărbat, imaginea pe care o proiectează în exterior… nu ca bărbat în sensul de obiect sexual, nu, ci pur şi simplu imaginea lui, foarte plăcută ochiului. Aşa că, de ce nu?” (pag.233)

Declaraţia a fost acordată cu prilejul realizării unui calendar sexy, ce a apărut pe rafturile librăriilor cu numai câteva zile înainte de 7 octombrie, aniversarea lui Putin, „înfăţăşa 12 studente la jurnalism îmbrăcate în lenjerie semiprovocatoare. Calendarul a devenit rapid un bestseller, vânzându-se în peste 100.000 de exemplare”.

Participarea la acest proiect nu a rămas fără urmări. „Alisei (studenta a cărei declaraţie a fost citată mai sus – nota Georgiana Arsene) au început să i se arunce priviri încruntate în universitate; s-a vorbit chiar despre penalizarea celor 12 fete care participaseră la proiect. Parcă pentru a purifica reputaţia mânjită a studenţilor, un grup opoziţionist a publicat propriul său calendar, prezentând fete (complet îmbrăcate) cu gurile acoperite cu bandă adezivă, pentru a sugera suprimarea libertăţii de exprimare, care-i puneau lui Putin întrebări sincere, de genul „Cine a omorât-o pe Anna Politkovskaia?”” + pag. 232

Şi totuşi, însăşi această reacţie de ostracizare nu însemna un atentat al opozanţilor la libertatea de exprimare? 

Pentru Alisea, „Putin nu era un politician, ci un lider, la care se raporta de pe o poziţie mult mai personală”. „Cred că mulţi de vârsta mea simt la fel şi nu intru în detalii, a declarat ea„. (Op. cit., pag. 233)Imagini pentru vladimir putin sexy

Scriitoatrea susţine că, încă din 2001, „oamenii au început să-i agaţe tabloul în birouri fără să le spună cineva s-o facă. Picturi, statuete şi alte nimicuri erau vândute în pasajele metrourilor, nu pentru că ar fi fost obligatoriu, ci pentru că exista o piaţă pentru aşa ceva”.

„Putin este unic, este ideal! În trecut a existat un ţar, iar acum este Putin, el este Dumnezeu pentru mine. Pentru mine, este ca tata, a declarat în iunie 2007 Vika Matorina, în vârstă de 17 ani”. (Op. cit, pag. 236)

În anul 2009, comercianţii făceau profit de pe urma popularităţii numelui lui Vladimir Putin. Vorbim despre un cult al personalităţii spontan, care s-a consolidat în timp şi care nu avea nevoie de o emisiune-maraton pentru a fi elaborat. Desigur, în presa noastră s-a vorbit despre crearea unei imagini „umane” a preşedintelui rus, dar, vai! câtă ignoranţă!

Defăimarea lui Putin, bani pentru Navalny

Tot Anna Arutunyan vorbeşte şi despre liderul opoziţiei ruse, Alexey Navalny. „La suprafaţă era prototipul politicianului de profesie, dinamic şi cu stil occidental, într-o ţară în care conta doar puterea, el deţinea tot potenţialul necesar pentru a introduce politica în ecuaţie”. (Op. cit, pag. 257)Imagini pentru alexei navalnîi

În ianuarie 2011, el lansează site-ul RosPil, un eufemism pentru delapidarea fondurilor din buget. Campania lui desfăşurată pe internet pentru strângerea de fonduri a avut, susţine autoarea, „un succes uriaş şi i-a adus sute de mii de dolari pe care i-a folosit pentru a angaja avocaţi şi experţi care să urmărească toate acuzaţiile formale, dosar cu doar, examinându-le cu meticulozitate”. (Idem)

Până în 2013, protestele se reduc ca număr şi ca amploare. „Între timp, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, aliat al lui Putin şi aparent liberal a cerut alegeri anticipate în luna septembrie. (…)

Când Navalny a anunţat că va candida la postul de primar, n-a fost clar dacă decizia sa era rezultatul negocierilor cu administraţia lui Sobianin sau pur şi simplu o acţiune disperată având scopul de a îngreuna condamnarea lui de către autorităţi. Dar, pe măsură ce situaţia a evoluat, a devenit clar că Sobianin avea interesul să-l menţină pe Navalny în cursa electorală. Printr-o mişcare fără precedent, primarul în funcţie le-a cerut în mod public deputaţilor municipali să-l sprijine pe Navalny, ajutându-l să obţină cele 110 de semnături necesare pentru a-i putea fi înregistrată candidatura la funcţia de primar. ” pag. 317

Demersurile acestuia au făcut să crească popularitatea lui Navalny, fapt asupra căruia cel din urmă nu a dorit să atragă atenţia.

În timp, însă, se conturează tot mai clar problemele de natură penală ale lui Navalny. Acest fapt nu a avut darul de a-l face să treacă în umbră, ci, dimpotrivă, să devină tot mai virulent. „În mod neaşteptat, el a recurs la un stil făţiş agresiv. La un moment dat, când a fost întrebat despre opiniile lui naţionaliste, s-a situat la limita grosolăniei, răspunzând întrebării unui jurnalist printr-un sarcastic: „Alo?!” Analistul politic Nikolai Zlobin a fost mustrat în mod vulgar de managerul de campanie al lui Navalny, Leonid Volkov, pentru că întrebase despre platforma-program a acestuia.

Când au fost publicate informaţii potrivit cărora Navalny înregistrase o companie în Mntenegru în 2007, el i-a atacat pe jurnaliştii respectivi numindu-i „detractori mercenari”, dar n-a comentat dovezile şi a trecut rapid peste incidentul în sine, declarând vag că doar intenţionase să înregistreze o companie, însă n-o făcuse niciodată.

Între timp, unii jurnalişti au început să observe că Navalny acorda interviuri numai canalelor prietenoase. Telefonul lui mobil, cândva accesibil tuturor, răspundea acum numai unui grup restrâns-astfel că era mai uşor de ajuns la Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, decât la inamicul lui Putin, Alexey Navalny.

Remarcabil este şi faptul că popularitatea lui devenea tot mai frecvent comparată cu un cult al personalităţii, iar mai mulţi membri ai opoziţiei au făcut o paralelă între discursul din 9 septembrie (2012, nota Georgiana Arsene) şi cel al unui Fuhrer”. Pag. 319

În loc de încheiere aş vrea să punctez ceva referitor la scandalul implicării Rusiei în alegerile recente din SUA. Poate părea fără absolut nici o legătură cu tot ce am scris până acum în acest articol. Şi totuşi…

Şi să închei amintindu-le celor în măsură şi informându-i pe ceilalţi că „relaţia simbolică dintre spectacol şi operaţiunile secrete era clară în activitatea diplomatică a lui H. Kissinger de după Războiul din Vietnam. Kissinger a socotit că manifestările publice de determinare ar ajuta America să-şi restaureze credibilitatea şi legitimitatea deteriorate”. „În umbra lui Kissinger. Moştenirea celui mai controversat om de stat al Americii”, autor Greg Grandin.

Ultimul paragraf se vrea a fi punctul zero al reevaluării manipulării media la care asistăm cu toţii, zi de zi, în România…

 

Iohannis girează rusofobia din România.


Georgiana Arsene

În ultimele zile s-au înteţit atacurile din media asupra Rusiei, fără să se prezinte dovezi în acest sens. Informaţiile prezentate au fost preluate din media occidentală, americană şi livrate publicului român cu titlul de „dezvăluiri” şi „mega ştiri” care ar arăta, în opinia autorilor, implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale din SUA, dar nu numai.

Mai nou, este atacat direct subiectul rusofobiei, care este argumentat pueril, demn de crezut doar de cei pentru care Rusia echivalează cu URSS. Sau invers, iar Stalin egal Brejnev egal Putin.

Nici veşnicul excursionist de la Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis, nu se abate de la linia anti rusească. El ne arată, în rare momente, că poate fi cursiv şi „poate edita corect câteva fraze”, ca să o parafrazez pe celebra Elena Basescu. Şi, probabil, inspirat tot de retorica băsistă sau sfătuit de consilierii săi, Iohannis a decis să „bată la ruşi”.

Aşa că, o dată ajuns în SUA, prezi al nostru a început să trimită bezele călduroase înspre NATO şi vânturi – desigur, este o metaforă care arată direcţia politicii sale în plan extern- înspre Rusia. Paradoxurile par a face parte din structura sa intelectuală, aşa că Iohannis nu se sfieşte să afirme că „avem nevoie de dialog cu Rusia, dar bazat pe o puternică descurajare”. Adică: îi chemăm pe ruşi la masa dialogului, (ne) râdem (sic!) de ei, ne prefacem că ne pasă ce spun, dar facem un mişto grosolan – o altă expresie folosită de un fost personaj important al administraţiei Băsescu – de ei. Să înţeleagă că ne doare fix la 11 metri de ei şi că noi suntem tari că avem scutul de la Deveselu, suntem parteneri strategici, ne credem importanţi, ca un funcţionar într-o instituţie care nu îţi dă voie la şefu, deşi ăla nu dă nici doi bani pe el. Această măreţie se reflectă şi în atitudinea avută de Iohannis la dezbaterea cu tema „După 20 de ani: relevanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA în actualul context internaţional şi de securitate”, organizată de Heritage Foundation, unde a declarat, citat de Hotnews: „Prezența trupelor americane în România, complementară prezenței înaintate a NATO pe Flancul Estic, este, pentru noi, cel mai puternic semnal de susținere și solidaritate din partea SUA. De aceea, salutăm decizia administrației Trump de a crește în mod substanţial finanțarea pentru Inițiativa Europeană de Reasigurare. Ea reprezintă o investiție foarte avantajoasă în apărarea noastră colectivă”, a mai spus Iohannis.”

ioha

i2

i3

i4

i5

 

Vladimir Putin: „Acuzaţiile împotriva Rusiei vin de la susţinătorii candidatei Hillary Clinton”


Georgiana Arsene

Într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, demontează vehement ideea potrivit căreia hackerii ruşi au influenţat rezultatul alegerilor din SUA. De asemenea, Vadimir Putin atrage atenţia asupra faptului că demersurile ce blamează Rusia ca amestecându-se în alegerile prezidenţiale din SUA reprezintă o încercare de a distrage atenţia publică, lucru petrecut şi în cazul investigaţiilor privind asasinarea lui J. F. Kennedy.Image result for vladimir putin

„Hackerii-despre care se spune că au influenţat campania electorală americană din 2016 – pot fi oriunde. Ei pot fi în Rusia, în Asia, în America şi în America Latină. Ei pot fi hackeri, apropo, în SUA, care, cu viclenie şi profesionalism au făcut să pară ca venind din Rusia”, a adăugat preşedintele rus în interviul menţionat, citat de Tass.

Vladimir Putin a dezvăluit mecanismul manipulării: „În mijlocul unei lupte politice interne, a fost foarte util lor, sub orice motiv, să externalizeze informaţia. Şi aşa au făcut, au pus-o în cârca noastră, făcând referire directă la Rusia. Nu puteţi crede că s-a întâmplat aşa? Eu cred”. Image result for hillary clinton

În acelaşi context, preşedintele rus a reamintit că asasinarea preşedintelui american JF Kennedy a fost pregătită şi executată în acelaşi mod. „Dacă această teorie este corectă şi ea nu poate fi negată, ce poate fi mai uşor în contextul actual, putând activa întreaga facilitate tehnică specifică serviciilor secrete, decât să organizeze acest tip de atac în manieră proprie, cu referire directă la Rusia. Acuzaţiile împotriva Rusiei vin de la susţinătorii candidatei democrate Hillary Clinton, cea care a pierdut alegerile. Acum, să fie candidata Partidului Democrat, candidatul prea-iubit în UA? Chiar şi aceasta are oponenţi şi rivali politici”, a mai adăugat Putin.

Image result for JFK DALLAS Cel de-al 35- lea preşedinte american, JF Kennedy, a fost împuşcat mortal la data de 22 noiembrie 1963, în timpul vizitei în Dallas-Texas. Conform concluziilor Comisiei conduse de şeful Justiţiei, Earl Warren, Kennedy a fost asasinat de către cigaşul singuratic Lee Harvey Oswald, care, la rândul lui, a murit două zile mai târziu. Evident, există numeroase teorii ale conspiraţie i, care includ cel puţin un serviciu secret al SUA în amestecul direct, precizează Tass.

Până astăzi, nici o teorie nu a fost dovedită.

Alexey Navalny şi relaţia cu Alina Plugaru.


Georgiana Arsene

V-o mai amintiţi pe Alina Plugaru, starleta care, împinsă de iubire şi hormoni, s-a înscris în PDL doar de dragul lui Stolojan? Cu siguranţă nu v-aţi fi putut imagina că între ea şi activistul rus Alexey Navalny este vreo legătură. Şi totuşi, destinul a făcut ca „starletele”-asta ca să mă exprim delicat, deci starletele, indiferent de domeniul în care activează, să îşi găsească loc pe site-urile pentru adulţi. Image result for porn hub sigla

Nu vă închipuiţi că activistul rus a început să se dezbrace de haine. Se dezbracă suficient de caracter, în dorinţa de a face pe plac occidentalilor, aruncând cu noroi în preşedintele rus, Vladimir Putin.

Ei bine, potrivit site-ului go4it.ro, Alexey Navalny a realizat un clip video despre premierul şi preşedintele rus, în care, evident, îi critică. Deoarece justiţia rusă a cerut ştergerea clipului, activistul rus a găsit o platformă din afara Rusiei unde să îl publice. Este vorba despre PornHub.

Acum nu mai are rost să discutăm despre preferinţele lui Navalny în materie de filme sau despre comportamentul său pueril, de adolescent cu coşuri ce îşi descătuşează energiile privind filmuleţele de pe PornHub. Clipul a fost publicat pe site cu numele „Russian Corrupted Politician Fucked Hard”. Se pare doar că activistului îi plac senzaţiile tari, dovadă stând denumirea aleasă.

Se pot face, evident, speculaţii, privind preferinţele sale sexuale, dar nu e cazul.

Mai mult, fericit, Navalny a declarat că mulţumeşte companiei pentru că i-a găzduit clipul, deşi, între timp, acesta a fost şters de pe site.

 

„E o nouă plată de polițe intre SRI și SIE”


Georgiana Arsene

Declaraţia aparţine fostului ofiţer DIE, Silvian Ionescu, care a vorbit, pentru În prima linie, despre un aspect ignorat total de presa română. Este vorba despre o afirmaţie apărută într-un comunicat al Serviciului Român de Informaţii, ca reacţie la atacul cibernetic ce a vizat Ministerul Afacerilor Externe român.

Georgiana Arsene: Centrul Cyberint, aflat în subordinea SRI, a reuşit să contracareze o acţiune de atac cibernetic la adresa unei instituţii guvernaentale, informează SRI. Aceaşi instituţie afirmă că acţiunea a fost „derulată, cel mai probabil, de entitatea asociată grupului de criminalitate cibernetică APT28 / Fancy Bear. Acțiunea SRI s-a derulat la sesizarea NATO și a Serviciului de Informații Externe (SIE)”

Cum este posibil ca un centru care are drept obiect de activitate problemele de natură informatică nu ştie exact cine a fost în spatele atacului?
Care ar fi indiciile care ar duce la concluzia că atacul poate fi „opera” unei structuri bănuita de relaţii cu GRU?
Silvian Ionescu: Este posibil sa maschezi un atac cibernetic extrem de bine. Ca sa răspundă cineva la cea de-a doua întrebare e musai sa aibă acces la informația primara. Altminteri e ca datu’n bobi.Image result for sri
Georgiana Arsene: Cine ar avea un interes să mascheze atacul cibernetic?
Silvian Ionescu: Altul e subiectul fierbinte. Cum adică ” NATO și SIE? NATO nu comunica DIRECT !
Georgiana Arsene: Şi atunci? Care să fie explicaţia?
Silvian Ionescu: Nu înțeleg, dar e o noua plata de polițe intre SRI și SIE.
NATO e o structura militara, nu are nici o noima sa corespondeze cu structura informativa interna.
Așa cum cred ca mai bine ar înghiți broaște vii cei din SRI decât sa recunoască ca i-a ajutat SIE!