Nu e de ajuns că muncim pentru asistaţii social, de acum vom lucra şi pentru imigranţi!


Georgiana Arsene

Valul de imigranţi care a cuprins Europa va lovi şi România. Evenimentul Zilei ne informează că „România este gata să primească imigranţi pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă internă, au decis prin acte oficiale ultimele trei guverne şi CSAT-ul condus de preşedintele Klaus Iohannis”.

Este extrem de periculoasă teoria potrivit căreia imigranţii vor veni să muncească în România. Faptele imigranţilor din restul Europei arată că nu au nici un gând în acest sens ba, mai mult, trăiesc în regim parazitar, beneficiind de tot sprijinul statului gazdă. Astfel, şi în România li se vor asigura locuinţe şi condiţii de viaţă-mă întreb, câtor români le dă statul  ceva? Sau cum încurajează statul nostru rămânerea pe teritoriul său a propriilor cetăţeni, care, scârbiţi de politicile de ajutorare a celor care nu vor să muncească, pleacă unde văd cu ochii, de multe ori suportând condiţii neomeneşti de trai numai ca să aibă bani să poată trimite în ţară la copii?

Vă întreb: sunteţi gata să munciţi şi pentru alţii? Şi dacă da, de ce şi până când?

Suntem intoxicaţi mediatic cu „pericolul rusesc”, însă aceasta nu este decât o diversiune, menită a acoperi probleme grave, precum cea expusă mai sus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s