„In URSS s-a trait frumos, normal si decent”


Georgiana Arsene

Aceasta este concluzia lui Gabriel Antoniu Lavrincic, romanul care a intrat in Cartea Recordurilor pentru cele mai multe scrisori primite in toata istoria omenirii intr-o viata de om: 22.018 bucati.

Intr-un interviu acordat blogului In prima linie, acesta a vorbit despre copiii sovietici, despre miracolul descoperirii, despre frumusetea culturii ruse, derivate, paradoxal, din povestile bunicului sau, prizonier in lagarele din URSS. Pentru batran, detentia nu a reprezentat decat o deschidere spre sufletul rus: „a adus cu el din Rusia iubirea pentru cultura si limba celor care l-au tinut captiv”, rememoreaza Lavrincic. lavrincic

Georgiana Arsene: Ati corespondat cu mii de copii sovietici. Care erau mesajele pe care acestia le transmiteau? A fost vreunul care v-a impresionat in mod deosebit?

Gabriel Antoniu Lavrincic: Scriam in limba rusa aproape zilnic pana la 80 de scrisori, pe care le expediam la prietenii mei pionierii din URSS. In acest fel treptat-treptat am ajuns sa cunosc si sa simt foarte bine psihologia oamenilor in procesul de comunicare. Prin aceasta corespondenta am promovat si promovez Romania inca de la varsta de 11 ani cand zilnic eram in contact si conectam prin scrisori in „sistem de retea sociala” sute si mii de persoane pe tot spatiul URSS, din Chisinau, Kiev pana in Moscova, Kaliningrad, Novgorod, Leningrad, Arhangelsk, Vilnius, Minsk, Kazani, Syktyfkar, Grozniy, Erevan, Tbilisi, Baku, Ashgabad, Tashkent, Dushambe, Bishkek, Sverdlovsk, Siberia, Omsk, Chelyabinsk, Novosibirsk, Barnaul, Abakan, Irkutsk, Magadan, Kamchatka, Vladivostok, Birobidjan, Habarovsk, Nahodka, Kazahstan, ajungand pana la Cercul Polar in Peninsula Yamal.

Prin corespondentele mele am trimis un mare volum de vederi si carti postale, materiale despre cultura, sport, muzica, fotografii realizate de mine in comuna mea/judetul meu si diverse orase din Romania, scriind rapoarte lungi in care povesteam despre istoria romanilor si descriam obiceiurile noastre de zi cu zi…. Le-am facut cunostinta pionerilor sovietici cu Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Duckadam, Dan Spataru, Gica Petrescu, Florin Piersic etc…. decupandu-le fotografiile din ziare si reviste pe care le trimiteam prietenilor mei sovietici. Traduceam in limba rusa din carti, reviste si ziare articole intregi despre diverse teme: istorie, sport, muzica, cinematografie, literatura, geografie, filatelie…. Tot prin scrisori faceam schimb de marci postale, monede/bancnote, insigne, discuri muzicale, carti, fotografii, albume fotografice, harti etc. Multi prieteni rusi pe care i-am cunoscut prin scrisori imi spun azi ca de mic copil am fost un ambasador al Romaniei in Uniunea Sovietica. Ma bucura enorm faptul ca multi cetateni onorabili din Federatia Rusa si spatiul ex-sovietic au descoperit prin scrisorile mele cultura si civilizatia romaneasca si implicit Romania.

De toata aceasta treaba nu s-a minunat doar Posta Romana, respectiv Posta URSS ci si Militia (Securitatea). Se pare ca drept spion nu m-au luat, insa m-au cautat de mai multe ori si mi-au pus o multime de intrebari. Eu le-am raspuns sincer povestindu-le ca totul a inceput cu pasiunea vietii mele – Limba Rusa si URSS.

Aceasta corespondenta internationala cu prietenii mei sovietici pe langa multe alte lucruri frumoase m-a ajutat sa invat  limba rusa, sa cunosc si inteleg foarte bine mentalitatea si psihologia rusilor pe care o explorez si o studiez zilnic inca de la varsta de 11 ani, prin urmare m-a ajutat sa devin un bun specialist in tot ceea ce inseamna Rusia si ex-URSS, sa detin un portofoliu larg de relatii si un capital enorm de simpatie aproape in tot spatiul ex-sovietic pe care il cultiv in interesul economic al Romaniei. De la prietenii mei sovietici am descoperit cultura rusa, muzica ruseasca, pe Vladimir Visotsky, folclor, cinematografie sovietica, literatura rusa, filatelia, numismatica, viata sportiva din URSS, istoria-geografia URSS si a popoarelor care au convietuit in armonie deplina pe tot spatiul ex-sovietic. Pe langa toate aceste lucruri enumerate mai sus prietenii mei de corespondenta sovietici imi povesteau lucruri interesante despre viata lor cotidiana si identitatea lor etno-culturala care nu se gasesc in carti sau enciclopedii. Doresc sa precizez ca prietenii mei sovietici nu erau numai rusi ci si lituanieni, estoni, tatari (din Crimea si Tatarstan), kazahi, ceceni, turkmeni, uzbeci, tadjici, ucrainieni, moldoveni, belorusi, armeni, gruzini, azeri, evrei, bashkiri, ciuvashi s.a.m.d.

Pentru mine personal, URSS a insemnat o ACADEMIE in care am invatat foarte multe lucruri sanatoase. In URSS s-a trait frumos, normal si decent.

Din pacate tinerii de azi nu au scris niciodata o scrisoare pe hartie cu mainile lor. Se pot spune foarte multe despre minusurile si plusurile generate de aceasta situatie, insa progresul si viata dicteaza legile ei, vremurile se schimba. Trebuie sa ne adaptam la actiune si sa mergem inainte, cel mai important este ca adaptarea sa fie facuta cu cap si masura. Si eu, in contextul profesional si personal utilizez posta electronica. Cu toate ca imi lipseste magia si farmecul pe care il ofera corespondenta scrisa pe hartie. Atunci cand corespondam cu prietenii mei sovietici asteptam raspunsul cate 2-3 saptamani si va asigur ca era tare palpitant…. Declar cu sinceritate maxima ca sunt foarte fericit ca nu am avut in copilarie internet. Daca aveam internet, sunt convins ca nu realizam atatea lucruri frumoase.

Doresc sa mai adaug ca in perioada 1990-1996 am corespondat regulat in acelasi „sistem de retea sociala prin scrisori” si cu persoane din USA, Turcia, Olanda, Bulgaria, Polonia, Germania, Finlanda, Danemarca, UK.

Georgiana Arsene: Cu cati dintre acestia tineti si acum legatura?

Gabriel Antoniu Lavrincic: Azi tin strans legatura cu cateva sute de persoane. Totul a inceput de la bunicul meu Juca Petru care a luptat in al doilea Razboi Mondial, ajungand prizonier in lagarele din URSS unde a facut cunostinta cu limba, cultura rusa, frumusetile Rusiei si bineinteles cu marele si unicul “suflet rusesc”. Bunicul meu a adus cu el din Rusia iubirea pentru cultura si limba celor care l-au tinut captiv….. Se spune ca este o mare minune atunci cand prizonierul ii iubeste pe cei care l-au luat captiv, va spun sigur ca aici nu este nici o minune, pur si simplu atunci cand ii cunosti pe rusi mai indeproape este imposibil sa nu iti deschizi sufletul fata de ei …. Asta arata ca dragostea si respectul inving razboiul si trec dincolo de bariera urii si raului. Bunicul meu prin dragoste a invins razboiul! Mai pe scurt, pot sa va spun ca bunicul meu a fost persoana care mi-a insuflat dragostea pentru limba si cultura rusa leganandu-mi copilaria cu povesti adevarate despre Rusia, Siberia, taiga, stepa, maretia si sensibilitatea “sufletului rusesc”, razboi si viata de dupa razboi.

Tot in aceea perioada frumoasa a copilariei mele cand printre temele principale de discutii cu bunicul erau Rusia si cultura rusa, am avut fericita ocazie sa ajung intr-o tabara internationala de pionieri unde am intalnit copii (pionieri) din URSS cu care am gasit imediat “limbajul comun” iar la sfarsitul taberei am facut schimb de adrese si uite asa am inceput sa corespondam. In paralel cu tabara internationala a urmat o corespondenta intensa si complexa in „sistem de retea sociala” cu copii de pe tot spatiul URSS pe care i-am cunoscut prin intermediul ziarului “Pionerskaya Pravda”.

Georgiana Arsene: Imi puteti prezenta povestea unui prieten prin corespondenta cu care tineti si acum legatura?

Gabriel Antoniu Lavrincic: De mic copil am iubit comunicarea, de cand ma stiu am fost capabil sa leg prietenii durabile in doar cateva minute. Cu multi dintre prietenii mei de corespondenta din URSS tin legatura si in ziua de azi, am devenit prieteni “la catarama”. Multi dintre copiii (pioneri) cu care eu am corespondat au devenit acum personaje influente, directori de banci, politicieni, artisti, oameni de afaceri, milionari, parlamentari, jurnalisti, persoane care ocupa functii importante in Federatia Rusa etc. Toate aceste contacte cultivate inca din copilarie ma ajuta enorm de mult azi in sfera profesionala. Se pare ca de mic copil am fost un AMBASADOR al Romaniei in Rusia.

Anunțuri

Un gând despre “„In URSS s-a trait frumos, normal si decent”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s