Ce ne pregăteau bolşevicii – Documentar


Conducătorii României au intuit încă înainte de anul 1944 pericolul pe care îl reprezenta bolşevismul pentru noi. În publicaţiile vremii au apărut materiale care trăgeau semnale de alarmă cu privire la acest fapt. s1.ziareromania.ro
Un asemenea articol, intitulat „Ce ne pregăteau bolşevicii”, a apărut în Almanahul „Cuvântul Mareşalului către săteni” din anul 1944 şi ilustrează, cu exemple, tragediile comise de bolşevism în ţările din Europa unde şi-a întins tentaculele.

Evenimentele post-1918 din România sunt prezentate de-a dreptul idilic:

„Soldatul român şi-a lepădat arma, a părăsit unitatea, s-a întors acasă, a pus mâna pe coarnele plugului şi-a început să-şi lucreze ogorul lui de veacuri.

Aşa făceam în toate vremurile de furtună din trecut, aşa am făcut şi atunci. Am schimbat plugul cu arma, apoi iarăşi ne-am întors la plug. Ne făcuserăm datoria”.

Pe de altă parte, situaţia din alte zone ale Europei era ilustrată în culori sumbre.

„Nu tot aşa s-a întâmplat în alte ţări. De pildă, în Ungaria, comuniştii se iviseră peste tot; măcelurile se ţineau lanţ. Nu trebuie să uităm ca în Ungaria lui Bela Kuhn, evreul bolşevic ridicat cu ajutorul mulţimilor infometate, sângele a curs fără oprire, până ce armatele Regelui Ferdinand au pus rânduiala în statul vecin, alungând şi stârpind rădăcina bolşevică”. („Almanahul Cuvântul Mareşalului către săteni”, articolul „Ce ne pregăteau bolşevicii”, pagina 115).

Bolşevismul sovietic: revoluţii, omoruri şi atentate

Campania derulată contra bolşevismului de către regimul Antonescu scotea la iveală cele mai mari grozăvii înfăptuite de comunişti.

„De mulţi ani bolşevismul sovietic încearcă prin revoluţii, omoruri şi atentate, să turbure liniştea popoarelor; cine-a văzut expoziţia anti-bolşevică deschisă în Bucureşti, pentru lămurirea celor neştiutori, are în faţa ochilor acele fotografii în care se vedeau lupte pe stradă, omoruri, trupuri ucise in pieţele oraşelor”. (Idem).

În continuare, materialul exemplifică răul făcut de bolşevici Europei:

„Anul 1939 a fost pentru Rusia anul îinaintării lor in Europa. Pătrunderea în Polonia le-a deschis pofta de a cuprinde şi alte ţări vecine. Astfel au căzut Letonia, Estonia, o parte din Finlanda şi în 1940 Basarabia noastră a fost ocupată. Tot astfel Bucovina de Nord şi o parte din Moldova. (…) Au crezut, în trufia lor, că sosise prilejul să se apuce de secerat după ce douazeci şi ceva de ani semănaseră numai vrajbă, numai omoruri, numai revoluţii între popoarele Europei”. (Idem)

În ciuda acestei trufii a Rusiei, au existat popoare, printre care şi România, care le-au ţinut piept, se arată în articolul citat. Vorbim de anul 1944, an crucial pentru istoria României şi pentru viitorul său. La momentul apariţiei materialului, România era aliata Germaniei hitleriste.

„Ei credeau că suntem un popor slab, fricos în faţa marei lor împărăţii, că ne vor bate numai cu degetul mic. Dar n-a fost aşa. Tot aşa de slabi au crezut că sunt finlandezii, dar iaraşi s-au înşelat. La fel s-au înşelat asupra altor popoare ale Europei, care erau hotşrâte să moară decât să ajungă sub călcâiul bolşevic”. (Idem)

Acest articol înseamnă, la nivel propagandistic, doar o parte din ampla „cruciadă”, adică marea bătălie dintre civilizaţia creştină, reprezentată de Axă şi „barbaria bolşevică, promotoarea unui sistem politic, ideologic şi social dezumanizant, fiindcă punea creaşia inaintea Creatorului, considerând religia a fi opiumul popoarelor”.

Toate victoriile militare ale armatei române sunt puse pe seama răsplatei lui Dumnezeu pentru acest popor care nu şi-a pierdut credinţa şi nici nu a renegat-o.

„Dumnezeu a stat de partea noastră. S-a întâmplat că nu ruşii au ajuns în Carpaţi, ci soldatul român a patrunsî n Caucaz, a fost scris ca nu pe trupul ţării noastre să se dea lupta cea mare, ci pe trupul îngreunat de necredinţă, de răutate şi de trufie al Rusiei.

După ce s-a smuls de sub ocrotirea lui Dumnezeu, poporul rus a ajuns ca animalele sălbatice într-o mare închisoare: au ajuns să se sfăşie unii pe alţii. Milioane de ţărani ucişi sau omorâţi cu încetul în groaznicele lagăre de concentrare; mii şi zeci de mii de preoţi ucişi, de episcopi ş de alte feţe bisericeşti; funcţionărimea, ofiţerii şi gradele inferioare n-au avut o soartă mai bună”. (Idem).

Situaţia nu era mai bună nici chiar pentru bolşevici, care ajunseseră să se pârască între ei, să se învinovăţească în faţa tribunalelor şi erau pedepsiţi cu trimiterea în Siberia, cu impuşcarea sau „cu alte chinuri îngrozitoare”.

„Vorbele dulci ale bolşevicilor nu trebuie să ne amăgească”

Cazurile Poloniei, al localităţtilor Katyn din Rusia şi Viniţa din Ucraina sunt definitorii pentru a ilustra cruzimea bolşevicilor.

„Poporul polonez n-a avut altă vină decât că n-a înţeles în ceasurile hotărâtoare ale vieţii lui că primejdia cea mare nu venea din partea Germaniei, care l-ar fi respectat ca pe un popor viteaz şi dârz, daca s-ar fi aliat cu ea împotriva Rusiei; polonezii n-au cutezat să facă acest pas şi au fost înghiţiţi de puhoiul rusesc” (Idem, pagina 116).

Ororile săvârşite de bolşevici sunt ilustrate detaliat şi chiar făcându-se trimitere la imaginaţia cititorului:

„Închipuiţi-vă un număr de 12.000 (douăsprezece mii) de ofiţeri şi soldaţi împuşcaţi cu revolverele în ceafă, într-o noapte târzie. Şi acum se văd doar nişte ţesturi pe jumătate putrezite, multe, întinse pe jos.

… vin trimişi ai ziarelor din toate părţile Europei (…). Ochii multora se deschid şi nenumăraţi din cei neîncrezători îşîi dau seama de ce li s-ar putea întâmpla dacă bolşevicii ar birui”. (Idem, paginile 116-117).

Cazul localităţii Vinita din Ucraina este un alt exemplu grăitor despre modul în care bolşevicii ii nimiceau pe cei care nu urmau cu stricteţe cerinţele lor. ŞSi aceasta în ciuda faptului că unii dintre cei ucişi erau chiar „buni comunişti”:

„Mulţi din cei ucişi erau buni comunişti, unii chiar cu renume în localitate: faptul că au îndrăznit să îşi mărturisească mai departe credinţa creştină n-a putut fi pe placul şefilor.

Gropile de la Viniţa stau dovadă că nu e cu putinţă dăinuirea unei lumi creştine în mijlocul bolşevicilor. A fi bolşevic şi în acelaşi timp a nutri simţăminte de încredere în Dumnezeu e o crimă ce se pedepseşte cu moartea”. (pagina 117).

Care erau realizările bolşevismului? „Gropi şi şanţuri, morminte şi cimitire ascunse dintr-un capăt în altul al Rusiei – iată înfăptuirile măreţe ale bolşevismului, care azi vrea să biruie lumea”.

Care ar fi fost soarta României dacă ar fi fost ocupată de bolşevici, se întreabă autorul materialului. Şi răspunde folosindu-se de ideile de bază ale exempelor date până atunci:

„Ce ne-ar fi aşteptat dacă ţara noastră ar fi fost cuprinsă de ruşi, răspunsul e limpede: noi gropi ca la Katin ar fi răsărit prin munţii şi pădurile noastre, transporturi nenumărate de ţărani şi intelectuali ar fi luat calea către Siberia şi munţii Urali, sute de mii de copii s-ar fi amestecat printre mulţimile fără sfârşit ale Rusiei”.

Indemnul autorului este acela de a nu da crezare vorbelor ruşilor: „Oricâte vorbe dulci ar avea bolşevicii pentru noi, aceasta să nu ne amăgească şi nici cei mai slabi de înger să nu creadă că vor fi iertaţi cumva – dacă s-ar întâmpla să se întoarcă soarta războiului”.

Din păcate, viaţa românilor avea să se schimbe radical o dată cu actul de la 23 august 1944, prin care regele Mihai a decis demiterea şi arestarea lui Ion Antonescu, conducătorul statului şi a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei şi începerea tratativelor de armistiţiu şi colaborare militară cu Uniunea Sovietică.

Am publicat acest articol în data de Vineri, 03 August 2012, ora 20:10

pe Ziare.com

Anunțuri

2 gânduri despre “Ce ne pregăteau bolşevicii – Documentar

  1. Pfiuuuuuuuuuu…sunt ” povesti ” sinistre si cunoscute…si se pare, repetabile…fiindca acest pitic, Putin, e un rau mai mare decat Adolf Hitler si mult mai periculos… deseori m-am tot gandit ce s-ar fi intamplat daca Romania continua razboiul alaturi de nazisti si ar fi reusit sa opreasca ofensiva Armatei rosii : debacarea din Normandia s-ar mai fi petrecut cu acelasi succes ? M-a marcat treaba cu ” Bela Kuhn, evreul bolsevic „…mda…astfel de scursuri umane, tot evrei bolsecivi, au poposit si la noi, calare pe tancurile sovietice ” eliberatoare ” : Silviu Brucan, Emil Bodnaras, Ana Pauker, col. Naumovici, bunicul lui Ponta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s