Dacă era domnu’ Dan…


Eleva iubitoare de Hristos şi Cioacă ar fi făcut senzaţie şi mega rating planetar şi galactic în noaptea asta dacă mai mergea şamndramaua OTV. Domnu’ Dan, ca un real jurnalist, ar fi avut material pe o juma’ de an cel puţin.

ddSă le luăm pe rând, în ordinea termenului de expirare: Cioacă. Acest personaj, soţul defunctei Elodia, nume de care eu nu auzisem până nu s-a petrecut păţania, devine personaj mediatizat mai ceva ca Papa. El ocupă zile la rând primele pagini ale ziarelor. Este condamnat la închisoare cu executare pentru uciderea soţiei sale. După 1 an, scapă şi va merge din nou la serviciu.

Eleva fugită de acasă este al doilea subiect de interes mondial. Câteva zile, mai exact de când fata a dispărut, televiziunile ne-au asaltat cu rezultatele ei şcolare. Nimeni, dar absolut nimeni, nu a vorbit despre mediul în care trăia. Şi anume, despre faptul că fata nu avea nici o amică de vârsta ei, că libertatea era un cuvânt străin, că era ţinută numai în casă şi că unde mergea, avea „umbră”. Aşadar, mama, care îşi frângea mâinile, ar fi trebuit să înţeleagă că un om ţinut captiv, chiar şi sub această formă, va găsi, mai devreme sau mai târziu, o formă de evadare. Şi iată că a găsit-o.

Domnu’ Dan l-ar fi adus în platou pe Serghei Mizil, cunoscător al sufletului feminin, care ne-ar fi împărtăşit părerea sa despre caz. Zeci de mii de gospodine, cu părul pe bigudiuri, cu punga de covrigei în mână, ar fi sorbit fiecare cuvinţel al mega starului, ar fi comentat până li se usca gâtlejul şi ar fi înjurat pe toată lumea.

În tot acest timp, domnu Dan ar fi convocat-o telefonic şi pe Ildiko, clarvăzătoarea, dar şi pe mediumul Iliuţă, cel cu ochii în nedeterminata X. Fiecare dintre ei ar fi văzut-o pe fată în altă parte. Ildiko ar fi văzut-o pe elevă în munţi, înconjurată de Nicolae şi Elena Ceauşescu, în timp ce Iliuţă, fixându-şi zoom-ul, o zărea în braţele lui Brad Pitt.ildiko

iliutaCa un doctor în numerologie ce este, Iliuţă, despre care nu bag mâna în foc că ştie să numere până la 100, ar fi elucidat misterul dispariţiei.

Una peste alta, un lucru este clar: fiecare om are dreptul să fe liber. În caz contrar, va încerca să evadeze. Şi, o dată scăpat, nu se mai întoarce, deşi, fizic, poate că este în acelaşi loc…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s