De ce vom rămâne mult timp în Evul Mediu


Nu ştiu cine a scos asta cu „America, ţara tuturor posibilităţilor”. Probabil vreun individ care nu fusese prin România, altfel şi-ar fi schimbat atitudinea şi sloganul, ba, poate, ar fi primit şi bani publici să ne promoveze patria.

Noi suntem unici, incapabili să ne schimbăm. Ne place de noi, ne iubim până peste poate, urlăm că ne-am săturat de corupţie, dar dăm şpagă fără să clipim, acceptăm furtul, chiar şi din propriile buzunare, mai ales dacă mânuţele noastre se află adânc înfipte în portofele străine.

Noi ne minunăm dacă, prin cine ştie ce miracol, ceva merge bine în ţara asta. Şi, ca să nu rămânem mirându-ne, dăm cu patina românească peste tot, ca tăvălugul comunisto-egalitarist să transforme totul într-o apă şi un pământ.

Citeam astăzi că Secretarul de Stat pentru Imigraţie din Marea Britanie, Mark Harper, şi-a dat demisia după ce a aflat că menajera pe care o angajase nu avea drept de muncă în Regat.marea-britanie-mark-harper-ministrul-pentru-imigratie-a-demisionat-dupa-ce-a-angajat-o-menajera-fara-drept-de-munca-114124-1

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Oare cum ar fi arătat acest episod la noi, în Românica? Aici, în Bălcănei? Simplu. Oricine ar fi fost in locul lui s-ar fi debarasat rapid de sărmana făptură. Ar fi zis că nu a angajat-o el personal şi că nu are decât să plece unde vrea. S-ar fi spălat pe mâini de responsabilitate şi, gata! Că doar ţara are probleme mai importante şi televiziunile au nevoie de politicieni în platou.

În ceea ce-l priveşte pe englez, “da, dom’le, bravo lui” şi gata, să nu care cumva să se lipească şi de noi spiritul corectitudinii că ne-am ars. Mai bine în Evul Mediu decât în capitalism şi în lumea civilizată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s