Ipocrizie


Urmăresc, zilele astea, show-ul mediatic al mitei de la bac. Şi văd cum două licee din Sectorul 5 încep să fie arătate cu degetul, după ce dascălii de acolo – şi nu numai – s-au dedulcit la banii elevilor.

Situaţia este, însă, mult mai dură. Nu vorbim numai de două cazuri, de o mită la bac şi, în rest, de curăţenie, decenţă şi corectitudine. Nimeni nu vorbeşte despre banii ceruţi de directorii unor şcoli penttru înscrierea copiilor în unităţile şcolare pe care le conduc, despre modul în care inspectorii şcolari fac bani buni acceptând să se poarte frumos cu cei pe care îi verifică.

Buboiul nu a explodat, probabil nici nu va exploda, deoarece efectul ar fi devastator. Multe cadre didactice, ajunse cu pile, şpăgi şi săpături în posturi calde, ar trebui să fie dezbrăcate de secrete – din fericire, deoarece, uneori, sărmanele creaturi arată atât de dezgustător încât numai un pervers ar putea râvni la trupurile lor.

Mai jos vă voi povesti ce am păţit eu în anul 2001, atunci când am susţinut – am vrut să susţin – examenul de titularizare în învăţământ.

“Ne strigă să intrăm în săli. Persoana care citea listele, o doamnă de tip sovietic, umeri laţi, privire rece şi poate multe frustrări şi săruturi în dos unde a fost nevoie, mă priveşte rău de la început. Fatalitate!, cum ar spune Caragiale. Tot ea e şi unul dintre supraveghetori. Cealaltă, o femeie tânără, drăguţă.

Ajungem în sală. Scot nişte foi să mai repet. Ca un om conştiincios, timp de două săptămâni, cât am avut la dispoziţie să mă pregătesc, mi-am făcut sinteze, pe foi de caiet, duble, scris mare – titlurile erau scrise cu caractere şi mai mari, başca subliniate. Foile fuseseră rupte dintr-un caiet vechi, cu vreo 200 de file şi atunci le numerotasem. Cum ele fuseseră rupte de prin zonele libere, evident că şi numerele foilor erau aleatorii. Numai că Doamna Tanc avea să creadă altceva…

Pregătită şi tehnic pentru examen, mi-am luat şi călimara cu mine, nu de alta, dar să fiu „precisă”.

Stăteam pe rândul de la geam. Mădălina, pe cel de la perete. Mă duc să o întreb ceva şi atunci, doamna Tanc – nu i-am ştiut niciodată numele – îmi spune, în zeflemea : „Poate-ţi dă Numeralul”, aluzie la una din foile de pe bancă. „Am şi la Adjectiv”, îi răspund.

Ne dă foile de examen. Să completăm cu datele noastre. Doamna Tanc ne avertizează că este foarte corectă, vigilentă, ce mai, corectitudinea întruchipată.

Greşesc ceva şi cer o nouă foaie. Doamna vede cerneala cu care scriu şi, în corectitudinea sa fără limite, îmi spune că substanţa din stiloul meu este mai degrabă tuş. Drept pentru care, mă obligă să scriu cu pixul. Cum, nu am pix? Păi cum vin aşa la examen?

Degeaba îi spun că stiloul scrie bine şi am şi cerneala la mine. Doamna Tanc este de neînduplecat.

Milos, cineva îmi dă un pix.

Se aduc subiectele. Bag nişte foi în geantă, pe masă rămân unele albe. Nu am fost atentă să văd dacă printre ele erau şi foi scrise. Îmi dau seama de asta abia când scriu subiectele. Apuc voiniceşte vraful de hărtii şi dau să le bag în geantă. Dar cum FNI veghează pentru tine, Doamna Tanc mă vede. Incoruptibila, care a acceptat, totuşi, un mic protocol din banii noştri – am pus cîte zece mii de lei – mă cheamă la catedră. Repetă că nu va accepta părerea NIMĂNUI din sală. Îl cheamă pe şeful comisiei, o persoană, după cum am văzut, mare om, mare caracter: George Balica. Nu mă lasă să spun nimic. O ascultă orbeşte pe Madam Tanc. Semnez un proces verbal cum că am călcat pe bec. Din bănci, mai multe persoane îmi şoptesc „Ştiu că nu eşti vinovată”. Plec.

Am depus contestaţie. Evident, meciul era deja jucat, dar Doamna Tanc a recunoscutn că… e posibil să fi greşit. ?!?!?!!!!!!”

Fragmentul face parte din cartea aflată în lucru “Amintirile unui jurnalist de provincie”

Anunțuri

3 gânduri despre “Ipocrizie

  1. Nu cred ca mai e de comentat nimic, avem o tara unde mita e ceva normal mai ales mita la BAC. Daca mai eram in regimul lui Ceausescu acum cred ca era inca bine, aveam toti o locuinta si un loc de munca.

  2. 1. Balica a murit. Era un om cumsecade dar a nu se conforma stârnea suspiciuni pentru că unele blindate sunt mai tari „sus” decât şefii lor.
    2. Azi nu mai ştii când ai noroc şi când ai ghinion. Nici un om normal nu mai are ce căuta în locul unde altădată se făcea carte iar azi se joacă alba-neagra.
    3.Dacă eraţi zilele astea supraveghetor la Bac şi vă încărcau, la grămadă, în autobuz, eraţi percheziţionată prin lenjeria intimă şi taxată drept devalizator al economiei naţionale. Câţi din cei 36 căraţi la miliţie credeţi că sunt nevinovaţi? Vă spun eu 32. Noi nu mai avem învăţământ, sănătate, industrii, agricultură, armată, administraţie, nimic. Un stat eşuat, în curs de disoluţie şi o populaţie decimată pe care măsluitorii recensământului se screm să o situeze la 20 de milioane, după ce s-au scăpat şi ne-au spus că mai suntem 16 milioane în ţară şi 3 afară, în total 19.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s