Sunt doar un Cititor-de-Vise.


lacapatullumii

Sunt inca sub influenta impresiilor lasate de cartea “La capatul lumii si in tara aspra a minunilor” a autorului Haruki Murakami.

Am inceput sa o citesc intr-o zi. Nu stiu daca era calduroasa, sufocanta, plina de tensiune, ploiasa sau doar plina de plictiseala. Nici macar nu imi amintesc daca era seara sau dimineata momentul in care am deschis-o. Stiu atat: ca m-a captivat si ca regret ca nu are mai multe pagini. Gandirea aceasta, de tip cantitativ, chiar are legatura cu calitatea, desi noi, oamenii, suntem obisnuiti sa cerem, mai mreu, cantitatea in detrimental calitatii. De data aceasta, cele doua planuri-cantitativ si calitativ se intrepatrund.

Nu are rost sa incep sa povestesc actiunea. As stirbi tocmai ideea principala, suspansul, temele definitorii. Nu vreau sa conving pe nimeni sa puna mana pe carte. Este suficient sa citesti doar doua trei pagini si, gata, esti captivat si intorci spatele tuturor cronicilor si articolelor laudative. Pentru ca, nu-i asa? Dincolo de vorbe se afla emotiile si tot ce tine de afectivitate. O carte iti place sau nu, o intelegi sau nu, numai dupa ce trece prin creier si suflet, daca, intr-un fel sau altul, inteles doar de tine, cititor, acea carte reuseste sa patrunda, ca un abur, prin cotloanele ascunse ale mintii si sufletului tau. Sa il incalzeasca, sa devii un Cititor-de-Vise. Sau mai mult decat atat.cranii

“Iau craniul cu ambele maini si il privesc atent, indelung, asteptand sa emane caldura. O caldura care sa mi se transmita. Cand ajunge la o anumita temperatura – nu prea mare, ci doar ca o pata de soare in toiul iernii – craniul cel lustruit imi ofera visele sale. Inchid ochii si respir adanc. Imi las apoi degetele sa lunece in voie pe suprafata sinuoasa a povestii pe care urmeaza sa mi-o spuna. Numai ca vocea lui e stinsa, iar imaginile incetosate, ca niste constelatii care palesc in zori pe bolta cereasca…”. (Op. cit, pag. 204).

Anunțuri

Un gând despre “Sunt doar un Cititor-de-Vise.

  1. Spiritualitatea niponă e, bineînţeles, sincronă cu civilizaţia materială a aceleeaşi misterioase naţii. Toţi aceia care vin în contact cu „lumea” lor sunt tentaţi să-şi facă sepuku de invidie că ţările lor ard gazul degeaba, pierd veacurile în stagnare şi zădărnicie. Cunosc oameni care, după experienţa japoneză, întorşi în ţară, ca să nu îşi iasă din ritmul eficienţei şi să nu piardă sensului deplin al existenţei, îşi ţin ceasurile pe ora Japoniei! Nici tsunami-urile programate de „prieteni” nu îi pot domoli.
    Bravo celor ce au înţeles cât de folositor e să le înveţi limba şi să le asimilezi cultura. Păcat că suntem aşa de îndepărtaţi geografic şi că noi va trebui, nu peste mult timp, ca în locul japonezei şi chinezei, să ne reînprietenim cu limba rusă… Şi de-ar fi numai limba lui Dostoievski şi Esenin, n-ar fi tocmai rău, dar ce te faci cu alde Jirinovski?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s