Soluţia pentru România: referendum pentru revenirea la monarhia constituţională


Susţine Grigore Culian, editor fondator „New York Magazin”, în exclusivitate pentru https://inprimalinie.wordpress.com, Acesta spune cum vede evoluţia politică şi socială în România pentru anul 2013. Din păcate, previziunile jurnalistului american de origine română sunt dintre cele mai pesimiste.

Cum vedeţi evoluţia social politică a României în 2013? Vor dispărea partide, vor apărea altele?

. Criza economică mondială va adânci sărăcia în care trăiesc românii şi ar putea conduce la noi proteste în stradă, care nu pot fi controlate de partide. Vor dispărea formaţiunile politice fragile, fiind înghiţite de partidele mari (PSD, PNL) sub presiunea lipsei de fonduri.

Care este, din punctul dvs de vedere, liderul incontestabil – politic, evident, al României lui 2012?

România nu are un lider politic proeminent, care să fie un model de conduită civică şi să devină un om de stat cu viziune pentru viitor. De aceea, o soluţie ar fi un referendum pentru revenirea la monarhia constituţională, care, cu toate lipsurile ei, a generat prosperitate economică în România, desfiinţând şi lupta pentru putere dintre palatele Cotroceni şi Victoria.

Sursa foto: Gandul.info

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s