Părerea ei: un şpriţ de vară, pe timp de iarnă…


Senatoarea Cristiana Irina Anghel, cunoscută publicului larg mai ales sau, mai bine spus, numai datorită grevei foamei în care a intrat acum vreun an, îşi expune, pe Fb, părerea ei cu privire la intrarea UDMR la guvernare alături de USL. Limbajul cadrului didactic este cum nu se poate mai simplist, dovedind că lexicul său e chiar mai sărăcăcios decât „dieta” ţinută ca reacţie la măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Boc. „UDMR

Pentru toţi cei ce cred că am abdicat de la principiile mele. Nu am fost consultată în privinţa UDMR. Şi era normal până acum. Nu sunt de acord să fie cooptata UDMR la putere. A făcut mult rău susţinând PDL şi pe domnul Băsescu.. Trebuie să-şi facă penitenţa. Dacă a întrunit procentul necesar accederii în Parlament, nu este obligatoriu să fie şi la putere. Concluzia, din punctul meu de vedere: UDMR trebuie să rămână în opoziţie.” Inocenţa Cristianei Anghel este înduioşătoare. Acest personaj, ajuns senator printr-o întâmplare mai mult sau mai puţin fortuită, are pretenţia să fie consultată în probleme de politică! Sărmană creatură! Ea nu ştie că rolul său s-a terminat o dată cu ieşirea din greva foamei şi că, de acum înainte, va fi doar un vot în plus?

Anunțuri

Un gând despre “Părerea ei: un şpriţ de vară, pe timp de iarnă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s