Tu eşti tot ce am visat… tra la li la la


Când am intrat azi, pe Fb, mi-a sărit în ochi postarea candidatului social democrat şi tânăr, pe deasupra, artistul, managerul şi multe altele Mihai Sturzu. Titlul, sinceră să fiu, m-a făcut să cred că Sturzu – sau cine îi scrie textele şi le postează pe blog – vrea să stopeze consumul de etnobotanice. Opera de artă poartă numele „Când visele devin realitate” şi pare a-i aparţine surorii lui Sturzu.

Citez din acest text, emoţionant şi plin de pilde, care pe mine, alegator, m-a făcut să îmi doresc să locuiesc în colegiul în care Mihai Sturzu candidează şi să votez în numele unei străzi întregi. „Dacă există un Om în care să cred în lumea asta e el. Un Om – dincolo de artistul, managerul, de politicianul care s-au născut în timp. Am convingerea – pentru că a fost mereu o persoană verticală – ca toate deciziile pe care le va lua şi toate promisiunile pe care le va face – vor avea o latură umană mai presus decât orice”. Sursa:  http://www.mihaisturzu.ro/cand-visele-devin-realitate/

Profund. Parcă şi văd un proiect legislativ iniţiat de Sturzu. Sau nu văd. Pentru că, sincer, nu îmi pot imagina aşa ceva. Ceea ce este trist.

Anunțuri

Un gând despre “Tu eşti tot ce am visat… tra la li la la

  1. Daca derulai mai jos vedeai si ce a spus Tudor Giurgiu, Catalin Striblea sau alte persoane publice demne de luat in considerare, cred eu.

    Articolul pe care il prezinti tu acum este scris de sora lui Mihai Sturzu, care, mai sensibila din fire si-a spus parerea asa cum a simtit. E un lucru chiar atat de rau?

    As insista cu argumente, insa banuiesc ca nu te intereseaza altceva decat traficul. Cred ca daca ai fi vrut sa scrii un articol echilibrat puteai macar sa prezinti si restul informatiilor pe care le-ai gasit atat pe siteul oficial, cat si pe pagina de facebook, unde evident, ai ajuns, din moment ce ai lasat un link catre acest articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s