Ram pa-pa-pam! Ochelarii de clubber şi politica


„Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş” pare să fie motto-ul mai multor politicieni români care, nefiind prea băgaţi în seamă la Centru, devin zmei în plan local. Astăzi mă voi opri numai asupra a două asemenea exemple. Este vorba despre deputatul şi preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, George Scutaru şi nimeni altul decât celebrul fost soţ al fostei sale soţii, cel despre care s-ar spune, cică „Elvis has left the building”, Elwis Claudiu Săftoiu, o găselniţă tipic românească.
Aceşti bravi oameni de stat şi nu de sfat, de se contrează mediatic şi restrâns cu importante figuri din politica românească, dau verdicte si analizează.
În cotidianul buzoian „Opinia”, deputatul Scutaru, pe care, sincer, nu prea l-am văzut pe la televiziunile centrale, face o paralelă intelectuală şi (ne)inspirată între „Lista lui Schindler”, filmul atât de celebru încât nu mai e cazul să scriu ceva despre el şi Lista lui Ungureanu, adică acel pomelnic cu nume de cosmetice, papuci de casă şi alte alea.
Legătura pe care domnul Scutaru o vede între aceste două liste este profundă. Atât de profundă, încât ea poate scăpa din vedere unui citittor neavizat şi incapabil să pătrundă în esenţă: „Este o listă care relevă micimea umană, nesimţirea şi bunul plac. Toată ţara a aflat că, în timp ce oamenii demonstrau împotriva măsurilor de austeritate în frig, în timp ce viscolul făcea ravagii, la Guvern se derulau achiziţii „strategice” pentru obrazul subţire al premierului de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu. Toţi am putut vedea o lungă listă de pomezi, parfumuri, creme şi alte produse de igienă personală pentru bărbaţi. Fanii domnului Ungureanu ar putea spune că sunt achiziţii făcute pentru a fi date cadou demnitarilor străini. Nu vorbim de icoane, de albume, de tablouri sau cd-uri despre România cumpărate pentru a fi oferite unor oaspeţi. Este vorba de o lungă listă de produse achiziţionate din bani publici pentru a satisface pretenţiile lui Ungureanu. Am observat şi reacţia sa când presa i-a cerut explicaţii. Zâmbind subţire, din vârful buzelor, aruncând o privire superioară şi arogantă, a răspuns în două vorbe că un premier nu se ocupă de deconturi. „Nu răspund la prostiuţe din astea”, afirma savant Ungureanu. Este interesant ce va spune la alegeri, cum de Guvernul Ungureanu a refuzat cu încăpăţânare să restituie pensionarilor sumele reţinute ilegal din contribuţiile de asigurări de sănătate, în timp ce primul-ministru spărgea pe cosmetice şi alte produse de protocol peste o sută de mii de euro din bani publici, după cum arată documentele publicate de presă. Cam scump pentru buget a fost narcisismul acestui fals cruciat al dreptei.”
Ca să vadă cititorul buzoian că Scutaru nu e un oarecine şi că merită să mai prindă un mandat de deputat, spune că a stat de vorbă cu Mihai Răzvan Ungureanu. Pe care îl laudă că e băiat deştept, dar stă prost rău la capitolul caracter. „Am avut ocazia să discut nu o dată cu Mihai Răzvan Ungureanu şi cred că este o persoană cu certe calităţi intelectuale. Din păcate, orgoliul, autosuficienţa şi lipsa de caracter îmbibă personalitatea fostului premier şi sunt direct proporţionale cu erudiţia sa”.
Un alt personaj care se dă cocoş prin provincie este nimeni altul decât marele Elwis Claudiu Săftoiu, cel despre care unii patroni de media din Buzău au impresia că face audienţă. Aşa că, oricât de bun şi devotat ai fi, dacă patronul trebuie să decidă cine va face o emisiune – tu sau Săftoiu – consideră că ai pierdut din start. Acest lucru nu a făcut decât să îmi confirme că pot fi un nimeni, un zero tăiat în mii de particule, dacă sunt un om ce s-a făcut remarcat prin gafe şi banalităţi la Centru, dar a avut şansa să ocupe posturi-cheie, atunci în provincie sunt un zeu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s