Un urs, o alianţă, nişte scumpiri şi un început de an şcolar


Cam asta ar fi imaginea zilei de astăzi. Evident, vedetă a fost ursul, mediatizat mai ceva ca Elena Băsescu în ziua nunţii sale sau ca Elodia în serialul de investigaţii de la OTV. Sincer, nu am stat să ascult toată povestea – mi s-a părut deplasat ca jurnalele de la televiziunile de ştiri să aloce spaţii atât de mari unui subiect atât de… neinteresant.

Tot astăzi a mai avut loc un eveniment, mult mai puţin mediatizat decât ursul. Se vede treaba că media românească încearcă să arate oamenilor pironiţi în faţa televizoarelor că un urs poate fi subiect de breaking news. Sau, cine ştie, subconştientul colectiv suspină după marele URSS… Revenind, este vorba despre semnarea protocolului Alianţei România Dreaptă de către Vasile Baga – PDL, Mihai Răzvan Ungureanu – Forţa Civică şi Aurelian Pavelescu – PNTCD.

Televiziunile nu au acordat importanţă momentului – în definitiv, aveau dreptate. Nu ieşise Udrea de la coafor, nu vorbea Sânziana Buruiană, nu făcea Bahmu declaraţii-şoc. Aşa că, după o ştire scurtă au revenit la urs şi la sarmalele din Capitală.

Mâine încep şcolile, aşa că suflarea românească a fost informată şi în ajun că e naşpa rău în învăţământul nostru. Şi că e multă nesimţire, că puştii de bani gata nu dau doi scuipaţi pe bietele cadre didactice care au salarii mici şi cărora le va fi greu, mai ales că s-a scumpit gazul şi, deci, vom scoate mai mulţi bani din buzunar pentru orice.

Cam asta a fost ziua de azi. Curiozităţi pentru mâine? Eu zic că nu. În orice caz, vom trăi şi vom vedea. Oricum, începând de astăzi, eu vă invit pe acest blog. Să dezbatem împreună situaţia din ţară şi să încercăm să schimbăm ceva.

.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s